Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției · Titlul IV Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice · Capitolul IV Alte conflicte de interese și incompatibilități
Art. 100^1 Legea 161/2003
Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei · Drept Penal
În mod excepțional, pentru persoanele numite, potrivit legii, de Președintele României, de Parlament, la propunerea acestuia, sau de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, birourile permanente ale Camerelor, în ședință comună, pot aproba, la sesizarea Președintelui României, îndeplinirea, în continuare, a funcției care a generat cazul de incompatibilitate, dacă un interes public impune aceasta.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 100^1 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
19.04.2004 – prezentmodificat prin Legea 114/2004
În mod excepțional, pentru persoanele
numitenumite, potrivit legii, de Președintele României, decătre Parlament la propunerea Președintelui României sau, potrivit legii, de cătreParlament, la propunerea acestuia, sau de Consiliul Suprem de Apărare aTarii, BirourileȚării, birourile permanente ale Camerelor, înședința comuna,ședință comună, pot aproba, la sesizarea Președintelui României,îndeplinirea în continuareîndeplinirea, în continuare, a funcției care a generat cazul de incompatibilitate, dacă un interes public impune aceasta.02.06.2003 – 19.04.2004prima formă disponibilă
În mod excepțional, pentru persoanele numite de Președintele României, de către Parlament la propunerea Președintelui României sau, potrivit legii, de către Consiliul Suprem de Apărare a Tarii, Birourile permanente ale Camerelor, în ședința comuna, pot aproba, la sesizarea Președintelui României, îndeplinirea în continuare a funcției care a generat cazul de incompatibilitate, dacă un interes public impune aceasta.
Ai o întrebare despre art. 100^1 din Legea 161/2003?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit