Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției · Titlul IV Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice · Capitolul VII Dispoziții finale
Art. 116 Legea 161/2003
Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei · Drept Penal
(1) Prefecții sunt obligați să verifice, în cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, situația tuturor aleșilor locali din județ. În acest scop, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, precum și conducătorii oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale sunt obligați să pună la dispoziția prefectului și a persoanelor împuternicite de acesta datele solicitate, necesare stabilirii persoanelor cărora le sunt aplicabile incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de prezentul titlu.
(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage aplicarea de sancțiuni, potrivit legii.
Ai o întrebare despre art. 116 din Legea 161/2003?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit