Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției · Titlul V Grupurile de interes economic · Capitolul I Grupurile de interes economic · Secțiunea a 4-a Efectele încălcării cerințelor legale de constituire a grupului de interes economic
Art. 141 Legea 161/2003
Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei · Drept Penal
(1) În raporturile cu terții, grupul este angajat prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care el dovedește că terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singura, dovada cunoașterii.
(2) Clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale grupului, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate.
(3) Actul constitutiv va putea prevedea că grupul va răspunde în mod valabil doar în cazul în care doi sau mai mulți administratori acționează împreună. O asemenea clauza este opozabilă terților numai în condițiile publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în condițiile prevăzute la art. 129.
Ai o întrebare despre art. 141 din Legea 161/2003?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit