Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției · Titlul V Grupurile de interes economic · Capitolul I Grupurile de interes economic · Secțiunea a 4-a Efectele încălcării cerințelor legale de constituire a grupului de interes economic
Art. 145 Legea 161/2003
Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei · Drept Penal
(1) Pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, grupul încetează fără efect retroactiv și intra în lichidare. Dispozițiile legale privind lichidarea grupurilor ca urmare a dizolvării se aplică în mod corespunzător.
(2) Prin hotărârea judecătorească de declarare a nulității se vor numi și lichidatorii grupului.
(3) Tribunalul va comunica dispozitivul acestei hotărâri oficiului registrului comerțului, care, după menționare, îl va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare.
(4) Membrii grupului răspund pentru obligațiile acestora până la acoperirea lor în conformitate cu prevederile art. 119.
Ai o întrebare despre art. 145 din Legea 161/2003?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit