Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției · Titlul V Grupurile de interes economic · Capitolul I Grupurile de interes economic · Secțiunea a 10-a Interdicții. Sancțiuni

Art. 219 Legea 161/2003

Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei · Drept Penal

În vigoare din 19.04.2003Formă consolidată la 31.08.2026

(1) Vor putea fi acordate administratorilor remunerații și orice alte sume sau avantaje numai în baza unei hotărâri a adunării generale.

(2) Este interzisă creditarea de către grup a administratorilor acestuia, prin intermediul unor operațiuni, precum:

a) acordarea de împrumuturi administratorilor;

b) acordarea de avantaje financiare administratorilor cu ocazia sau ulterior încheierii de către grup cu aceștia de operațiuni de livrare de bunuri, prestări de servicii sau executare de lucrări;

c) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorilor, concomitentă sau ulterioară acordării împrumutului;

d) garantarea, directă sau indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administratori a oricăror alte obligații personale ale acestora față de terțe persoane;

e) dobândirea cu titlu oneros sau plată, în tot sau în parte, a unei creanțe ce are drept obiect un împrumut acordat de o terță persoană administratorilor ori o altă prestație personală a acestora.

(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și operațiunilor în care sunt interesați soțul, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ai administratorului; de asemenea, prevederile alin. (2) sunt aplicabile dacă operațiunile privesc o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menționate este administrator sau director ori deține, singură ori împreună cu una dintre persoanele sus-menționate, o cota de cel puțin 20% din valoarea capitalului social subscris.

(4) Prevederile alin. (2) nu se aplica:

a) în cazul operațiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro;

b) în cazul în care operațiunea este încheiată de grup în condițiile exercitării curente a activității sale, iar clauzele operațiunii nu sunt mai favorabile persoanelor menționate la alin. (2) și (3) decât cele pe care, în mod obișnuit, grupul le practică față de terțe persoane.

Ai o întrebare despre art. 219 din Legea 161/2003?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit