Cartea I Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției · Titlul IV Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice · Capitolul III Incompatibilități · Secțiunea a 3-a Incompatibilități privind funcția de membru al Guvernului și alte funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală

Art. 85 Legea 161/2003

Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei · Drept Penal

În vigoare din 31.08.2026Formă consolidată la 31.08.2026 5 versiuni

(1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

a) calitatea de deputat sau senator;

b) funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București;

c) funcția de consilier local sau consilier județean;

d) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere ori al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);

g) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. e);

h) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

i) calitatea de comerciant persoană fizică;

j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

k) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

(2) Prefecții și subprefecții pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Dispozițiile art. 462 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 85 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 31.08.2026 – prezentmodificat prin Legea 180/2026

    (1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

    a) calitatea de deputat sau senator;

    b) funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București;

    c) funcția de consilier local sau consilier județean;

    d) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

    e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație administrație, al consiliului de supraveghere ori al directoratului sau cenzor la societățile comerciale, reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

    f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);

    g) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. e);

    h) funcția de manager manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

    i) calitatea de comerciant persoană fizică;

    j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

    k) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

    (2) Prefecții și subprefecții pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Dispozițiile art. 462 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

  2. 12.04.2019 – 31.08.2026formă consolidată

    (1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

    a) calitatea de deputat sau senator;

    b) funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București;

    c) funcția de consilier local sau consilier județean;

    d) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

    e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

    f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);

    g) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. e);

    h) funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

    i) calitatea de comerciant persoană fizică;

    j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

    k) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

    (2) Prefecții și subprefecții pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

  3. 10.06.2017 – 12.04.2019formă consolidată

  4. 05.05.2017 – 10.06.2017modificat prin Legea 87/2017

    (1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu:cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

    a) calitatea de deputat sau senator;

    b) funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București;

    c) funcția de consilier local sau consilier județean;

    d) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

    e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

    f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);

    g) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. e);

    h) funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

    i) calitatea de comerciant persoană fizică;

    j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

    k) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

    (2) Prefecții și subprefecții pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

  5. 19.04.2003 – 05.05.2017text inițial

    (1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu:

Ai o întrebare despre art. 85 din Legea 161/2003?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit