Titlul I Auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate · Capitolul II Autorizare, formare continuă și recunoaștere reciprocă

Art. 3 Legea 162/2017 — Autorizare

Lege nr. 162 din 6 iulie 2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative · Fiscal & Contabil

În vigoare din 06.07.2017Formă consolidată la 25.07.2025

(1) Auditul statutar se efectuează de către auditorii financiari sau de firmele de audit care sunt autorizați/autorizate în România în condițiile prezentei legi, care se înscriu ca membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare CAFR, în condițiile legii, și care se înregistrează în Registrul public electronic prevăzut la art. 14 în condițiile stabilite prin prezenta lege și prin reglementările ASPAAS.

(2) Autoritatea competentă responsabilă pentru autorizarea auditorilor financiari și a firmelor de audit este ASPAAS.

(3) ASPAAS autorizează ca auditori financiari doar persoanele fizice care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 5 și art. 7-11.

(4) Auditorii financiari pot efectua audit statutar în numele unei firme de audit sau în nume propriu, conform legii.

(5) ASPAAS autorizează ca firme de audit doar entitățile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) persoanele fizice care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit trebuie să fie autorizate ca auditori financiari în România, potrivit prezentei legi;

b) majoritatea drepturilor de vot în firma de audit trebuie să fie deținută de firme de audit care sunt autorizate în orice stat membru sau de auditori financiari autorizați în România;

c) majoritatea membrilor organului administrativ sau de conducere a firmei de audit, dar nu mai mult de 75%, trebuie să fie reprezentată de firme de audit autorizate în România sau în oricare dintre statele membre sau de auditori financiari autorizați în România;

d) în cazul în care un astfel de organ administrativ sau de conducere nu are mai mult de 2 membri, unul dintre aceștia trebuie să fie firmă de audit autorizată în oricare dintre statele membre sau auditor financiar autorizat în România;

e) firma de audit trebuie să îndeplinească condițiile referitoare la buna reputație așa cum sunt stabilite de către ASPAAS în baza prevederilor art. 5.

(6) Auditorii financiari pot cere retragerea autorizării și o pot redobândi o singură dată, fără examen, pe baza unui interviu, dar nu mai târziu de 5 ani de la aprobarea cererii de retragere.

(7) Prin ordin al președintelui ASPAAS se aprobă reglementări referitoare la autorizarea auditorilor financiari și a firmelor de audit.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 137 din 27 noiembrie 2024 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1215 din 3 decembrie 2024 prevede: Articolul V (1) Auditorii financiari autorizați în România sau în alt stat membru, înainte de data de 1 ianuarie 2024, nu sunt supuși cerințelor specifice referitoare la asigurarea raportării privind durabilitatea, prevăzute la art. 8 alin. (2^1) , art. 9 alin. (3) , art. 11 alin. (1^1) și la art. 13 alin. (3^1) . (2) Persoanele fizice, precum și auditorii financiari din alt stat membru aflați la data de 1 ianuarie 2024 în procesul de autorizare prevăzut la art. 7-13 nu sunt supuși cerințelor prevăzute la art. 8 alin. (2^1) , art. 9 alin. (3) , art. 11 alin. (1^1) și la art. 13 alin. (3^1) , cu condiția ca acestea/aceștia să încheie procesul respectiv până la data de 1 ianuarie 2026. (3) Auditorii financiari autorizați înainte de data de 1 ianuarie 2026, care doresc să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea, trebuie să dețină cunoștințele necesare în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea și asigurarea raportării privind durabilitatea, dobândite prin intermediul programelor de formare continuă organizate de Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar sau delegate conform legii, inclusiv în domeniile prevăzute la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 162/2017 , cu modificările ulterioare, inclusiv cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență.

Ai o întrebare despre art. 3 din Legea 162/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit