Titlul II Autoritatea pentru supravegherea publică a activității de audit statutar

Art. 76 Legea 162/2017 — Dreptul ASPAAS de a solicita informații

Lege nr. 162 din 6 iulie 2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative · Fiscal & Contabil

În vigoare din 03.12.2024Formă consolidată la 25.07.2025 2 versiuni

(1) ASPAAS are dreptul de a solicita entităților ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar informațiile pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. În conformitate cu dispozițiile prezentei legi și ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014, entitățile în cauză au obligația să răspundă cu celeritate solicitărilor ASPAAS.

(2) ASPAAS, în exercitarea dreptului său de a solicita informații de la auditorii financiari, firmele de audit, entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar sau CAFR, utilizează instrumente precum raportări, chestionare, intervievări sau alte modalități, în funcție de obiectivul avut în vedere.

(3) ASPAAS are dreptul de a efectua verificări cu privire la informațiile primite de la auditorii financiari, firmele de audit, entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar sau CAFR, pentru a constata dacă acestea corespund realității și legalității.

(4) ASPAAS are dreptul de a solicita oricărei instituții și/sau autorități cu atribuții de reglementare/supraveghere a entităților de interes public informațiile pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Instituțiile în cauză trebuie să răspundă cu celeritate solicitărilor ASPAAS.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 76 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 03.12.2024 – prezentmodificat prin OUG 137/2024

    Dreptul ASPAAS de a solicita informații

    (1) ASPAAS are dreptul de a solicita entităților ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar informațiile pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. În conformitate cu dispozițiile prezentei legi și ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014, entitățile în cauză au obligația să răspundă cu celeritate solicitărilor ASPAAS.

    (2) ASPAAS, în exercitarea dreptului său de a solicita informații de la auditorii financiari, firmele de audit audit, entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar sau CAFR, utilizează instrumente precum raportări, chestionare, intervievări sau alte modalități, în funcție de obiectivul avut în vedere.

    (2)(3) ASPAAS are dreptul de a efectua verificări cu privire la informațiile primite de la auditorii financiari, firmele de audit sau CAFRaudit, entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului statutar sau CAFR, pentru a constata dacă acestea corespund realității și legalității.

    (3)(4) ASPAAS are dreptul de a solicita oricărei instituții și/sau autorități cu atribuții de reglementare/supraveghere a entităților de interes public informațiile pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Instituțiile în cauză trebuie să răspundă cu celeritate solicitărilor ASPAAS.

  2. 06.07.2017 – 03.12.2024text inițial

    Dreptul ASPAAS de a solicita informații

    (1) ASPAAS, în exercitarea dreptului său de a solicita informații de la auditorii financiari, firmele de audit sau CAFR, utilizează instrumente precum raportări, chestionare, intervievări sau alte modalități, în funcție de obiectivul avut în vedere.

    (2) ASPAAS are dreptul de a efectua verificări cu privire la informațiile primite de la auditorii financiari, firmele de audit sau CAFR pentru a constata dacă acestea corespund realității și legalității.

    (3) ASPAAS are dreptul de a solicita oricărei instituții și/sau autorități cu atribuții de reglementare/supraveghere a entităților de interes public informațiile pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Instituțiile în cauză trebuie să răspundă cu celeritate solicitărilor ASPAAS.

Ai o întrebare despre art. 76 din Legea 162/2017?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit