Capitolul V Sancțiuni
Art. 36 Legea 165/2013 — Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România · Drept Civil
a) neîndeplinirea de către membrii comisiei locale a obligației prevăzute la art. 6 alin. (1);
b) necomunicarea situației centralizatoare de către președintele comisiei prevăzute la art. 5, în condițiile art. 6 alin. (4);
c) fapta persoanei care împiedică în orice mod întocmirea situației prevăzute la art. 6 alin. (1);
d) refuzul de a preda suprafețele de teren rămase la dispoziția comisiilor locale și județene sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București Agenției Domeniilor Statului;
e) refuzul institutelor, stațiunilor de cercetare și instituțiilor publice de a preda Agenției Domeniilor Statului imobilele solicitate în termenul prevăzut de art. 9 alin. (3);
f) nerespectarea ordinii de atribuire prevăzute la art. 12 alin. (1);
g) fapta persoanei care refuză să pună la dispoziția comisiei locale de fond funciar suprafețele forestiere necesare finalizării procesului de restituire;
h) nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege;
i) fapta persoanei fizice, care are calitatea de membru al comisiei locale sau județene, de a împiedica în orice mod sau de a întârzia nejustificat reconstituirea sau constituirea, după caz, a dreptului de proprietate ori eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptățite.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 36 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
27.05.2016 – prezentmodificat prin Legea 103/2016
Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
a) neîndeplinirea de către membrii comisiei locale a obligației prevăzute la art. 6 alin. (1);
b) necomunicarea situației centralizatoare de către președintele comisiei prevăzute la art. 5, în condițiile art. 6 alin. (4);
c) fapta persoanei care împiedică în orice mod întocmirea situației prevăzute la art. 6 alin. (1);
d) refuzul de a preda suprafețele de teren rămase la dispoziția comisiilor locale și județene sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București Agenției Domeniilor Statului;
e) refuzul institutelor, stațiunilor de cercetare și instituțiilor publice de a preda Agenției Domeniilor Statului imobilele solicitate în termenul prevăzut de art. 9 alin. (3);
f) nerespectarea ordinii de atribuire prevăzute la art. 12 alin. (1);
g) fapta persoanei care refuză să pună la dispoziția comisiei locale de fond funciar suprafețele forestiere necesare finalizării procesului de restituire;
h) nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta
lege.lege;i) fapta persoanei fizice, care are calitatea de membru al comisiei locale sau județene, de a împiedica în orice mod sau de a întârzia nejustificat reconstituirea sau constituirea, după caz, a dreptului de proprietate ori eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptățite.
16.05.2013 – 27.05.2016text inițial
Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
a) neîndeplinirea de către membrii comisiei locale a obligației prevăzute la art. 6 alin. (1);
b) necomunicarea situației centralizatoare de către președintele comisiei prevăzute la art. 5, în condițiile art. 6 alin. (4);
c) fapta persoanei care împiedică în orice mod întocmirea situației prevăzute la art. 6 alin. (1);
d) refuzul de a preda suprafețele de teren rămase la dispoziția comisiilor locale și județene sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București Agenției Domeniilor Statului;
e) refuzul institutelor, stațiunilor de cercetare și instituțiilor publice de a preda Agenției Domeniilor Statului imobilele solicitate în termenul prevăzut de art. 9 alin. (3);
f) nerespectarea ordinii de atribuire prevăzute la art. 12 alin. (1);
g) fapta persoanei care refuză să pună la dispoziția comisiei locale de fond funciar suprafețele forestiere necesare finalizării procesului de restituire;
h) nerespectarea termenelor prevăzute de prezenta lege.
Ai o întrebare despre art. 36 din Legea 165/2013?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit