Partea I · Titlul II Proceduri de asigurare a integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice · Capitolul I Proceduri în fața Agenției Naționale de Integritate · Secțiunea 1 Dispoziții generale

Art. 10^1 Legea 176/2010

Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice · Drept Administrativ

În vigoare din 22.11.2025Formă consolidată la 31.08.2026

(1) În analiza sesizării potrivit art. 7^6 alin. (1) lit. i), sunt avute în vedere următoarele criterii: natura activității din perspectiva suprapunerii noilor atribuții, exercitate în cadrul persoanei juridice de drept privat, cu cele exercitate anterior, gradul de implicare în activitățile relevante pentru domeniul evaluat, calitatea deținută în cadrul activității derulate și aria geografică în care persoanelor prevăzute la art. 7^2 alin. (1) le poate fi afectată independența, obiectivitatea și imparțialitatea în raport cu atribuțiile pe care le-au îndeplinit anterior.

(2) Criteriilor li se alocă un punctaj de la 0 la 3 sau de la 1 la 3, ce rezultă din însumarea nivelului celor patru criterii.

(3) Punctajul pentru fiecare criteriu va fi alocat, coroborat și cu lista activităților derulate în ultimele 12 luni în cadrul instituției sau autorității publice, în funcție de:

a) natura activității desfășurate, în raport cu funcția sau demnitatea publică deținută. Se evaluează relevanța, complexitatea și nivelul de responsabilitate al activităților efectiv exercitate, în concordanță cu atribuțiile prevăzute în fișa postului. Scorul acordat este între 0 și 3 puncte, astfel:

(i) 0 puncte - activitate nerelevantă sau fără legătură cu funcția ori demnitatea publică vizată;

(ii) 1 punct - activitate cu relevanță limitată și responsabilități reduse;

(iii) 2 puncte - activitate relevantă, cu responsabilități medii, conforme atribuțiilor generale ale funcției/demnității;

(iv) 3 puncte - activitate cu relevanță majoră, caracterizată prin responsabilități semnificative și impact direct asupra deciziilor, politicilor sau funcționării instituției;

b) gradul de implicare în activitățile relevante pentru domeniul evaluat:

(i) 0 puncte - persoana evaluată nu a fost implicată în nicio activitate relevantă;

(ii) 1 punct - implicare punctuală, limitată la o singură activitate;

(iii) 2 puncte - implicare în mai multe activități distincte, desfășurate pe parcursul unei perioade determinate;

(iv) 3 puncte - implicare constantă, susținută și cu caracter recurent, pe o perioadă semnificativă de timp;

c) calitatea deținută în cadrul activității:

(i) 1 punct - personal de execuție;

(ii) 2 puncte - persoană cu funcție publică de conducere;

(iii) 3 puncte - înalt funcționar public sau persoană care exercită o funcție de demnitate publică;

d) aria geografică:

(i) 0 puncte - neaplicabil;

(ii) 1 punct - atribuții exercitate la nivel local/municipal;

(iii) 2 puncte - atribuții exercitate la nivel județean;

(iv) 3 puncte - atribuții exercitate la nivel central

(4) În situația în care sunt incidente mai multe elemente ale unui criteriu, se va lua în considerare punctajul cel mai mare, fără a se proceda la un cumul în interiorul criteriului.

(5) Stabilirea încălcării sau a neîncălcării restricțiilor postangajare se realizează prin cumul aritmetic al criteriilor prevăzute la alin. (3), după cum urmează:

a) se constată că activitatea desfășurată în cadrul persoanei juridice de drept privat nu poate aduce atingere climatului de transparență și integritate în relația dintre autoritatea sau instituția publică și persoana juridică de drept privat - 1-4 puncte;

b) se constată că există posibilitatea ca, în anumite condiții, să fie adusă atingere climatului de transparență și integritate în relația dintre autoritatea sau instituția publică și persoana juridică de drept privat - 5-9 puncte;

c) se constată că, prin activitatea desfășurată în cadrul persoanei juridice de drept privat, solicitantul poate aduce atingere intereselor legitime ale autorității sau instituției publice - mai mare sau egal cu 10 puncte.

(6) În cazul prevăzut la alin. (5) lit. b), Agenția poate interzice desfășurarea activității sau poate stabili limite în desfășurarea în continuare a activității pentru a proteja interesele legitime ale autorității sau instituției publice.

(7) În cazul prevăzut la alin. (5) lit. c), Agenția interzice desfășurarea activității.

(8) Raportul de evaluare se întocmește și se comunică în termen de maximum 30 de zile de la sesizare.

(9) Prin necomunicarea raportului în cadrul termenului de 30 de zile persoanei vizate, se consideră activitate desfășurată conform alin. (5) lit. a).

Ai o întrebare despre art. 10^1 din Legea 176/2010?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit