Partea I · Titlul II Proceduri de asigurare a integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice · Capitolul I Proceduri în fața Agenției Naționale de Integritate · Secțiunea a 3-a Evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților

Art. 21 Legea 176/2010

Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice · Drept Administrativ

În vigoare din 22.11.2025Formă consolidată la 31.08.2026 2 versiuni

(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situației de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese, de incompatibilitate sau referitoare la încălcarea restricțiilor pre- sau postangajare;

d) concluzii;

e) sancțiunea.

(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 21 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 22.11.2025 – prezentmodificat prin Legea 189/2025

    (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

    (2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

    (3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

    a) partea descriptivă a situației de fapt;

    b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

    c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;interese, de incompatibilitate sau referitoare la încălcarea restricțiilor pre- sau postangajare;

    d) concluzii.concluzii;

    e) sancțiunea.

    (4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.

  2. 01.09.2010 – 22.11.2025text inițial

    (1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

    (2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

    (3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

    a) partea descriptivă a situației de fapt;

    b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

    c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

    d) concluzii.

    (4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.

Ai o întrebare despre art. 21 din Legea 176/2010?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit