Capitolul II Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor
Art. 28 ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…
ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi ale Legii nr. 169/1997 · Drept Civil
(1) Comisiile de lichidare prevăzute de art. 27 au obligația de a constata și stabili orice fapte de încălcare a legii, de a lua masuri de recuperare a pagubelor, conform legii, și de a sesiza, dacă este cazul, organele de urmărire penală.
(2) Sumele recuperate în condițiile alin. (1) constituie activ lichidat și urmează destinația celor prevăzute la art. 27.
(3) La expirarea termenului prevăzut la art. 27, comisiile de lichidare vor prezenta bilanțul de lichidare și raportul explicativ organului de specialitate al prefecturii sau al Primăriei Municipiului București, investit cu atribuții de control financiar, potrivit legii, pentru descărcare.
(4) Actele de constatare a datoriilor față de stat și față de alte persoane juridice, ramase după terminarea operațiunilor de lichidare, întocmite de către comisia de lichidare, vor fi avizate și centralizate de către Ministerul Finanțelor Publice*), după care Guvernul le va prezenta Parlamentului, cu propuneri de rezolvare.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 28 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
05.01.1998 – prezentrepublicare
Construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, ce au aparținut cooperativei de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale, plantațiile de vii și pomi și animalele devin proprietatea membrilor asociațiilor de tip privat, cu personalitate juridică, dacă se vor înființa.Drepturile foștilor cooperatori asupra bunurilor prevăzute la alin. 1 se vor stabili în cota valorică, proporțional cu suprafața de teren adusă sau preluată în orice mod în cooperativa și cu volumul muncii prestate. Membrii asociați vor constitui aceste drepturi ca aport în natura la noua asociație.Foștilor cooperatori care nu devin membri ai acestei asociații li se vor stabili drepturi de creanța proporțional cu cota valorică ce li se cuvine din patrimoniul cooperativei, dacă nu au fost acoperite în alta modalitate. Plata creanțelor se va face de către asociație, în natura sau în bani, potrivit hotărîrii comisiei de lichidare.În cazul în care nu s-au constituit asemenea asociații, bunurile și animalele prevăzute la alin. 1 se vor vinde prin licitație publica persoanelor fizice sau juridice, urmînd ca din prețul realizat să se achite datoriile de orice fel ale fostei cooperative. Fac excepție bovinele și ovinele, precum și plantațiile de vii și pomi, care vor fi atribuite foștilor cooperatori.În termen de 9 luni de la desființarea cooperativei, se vor stabili drepturile bănești ce revin fiecărui fost membru cooperator de comisia de lichidare constituită potrivit art. 26 alin. 2.(1) Comisiile de lichidare prevăzute de art. 27 au obligația de a constata și stabili orice fapte de încălcare a legii, de a lua masuri de recuperare a pagubelor, conform legii, și de a sesiza, dacă este cazul, organele de urmărire penală.(2) Sumele recuperate în condițiile alin. (1) constituie activ lichidat și urmează destinația celor prevăzute la art. 27.
(3) La expirarea termenului prevăzut la art. 27, comisiile de lichidare vor prezenta bilanțul de lichidare și raportul explicativ organului de specialitate al prefecturii sau al Primăriei Municipiului București, investit cu atribuții de control financiar, potrivit legii, pentru descărcare.
Foștii membri cooperatori vor primi cota cuvenită din valorificarea prin licitație a bunurilor comune, proporțional cu suprafața de teren adusă în cooperativa, în echivalent arabil, și volumul valoric de munca efectuat.Bunurile prevăzute la alin. 1, care nu se vînd în termen de un an de la data desființării cooperativei, trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor și municipiilor unde acestea sînt situate, fără nici o despăgubire, și în administrarea primăriilor.Demolarea construcțiilor agrozootehnice, atelierelor de întreținere, instalațiilor și anexelor gospodărești și de industrie mica, care fac obiectul alin. 1, este interzisă. Prin excepție, dacă sînt degradate sau din orice alt motiv nu pot fi utilizate, ele pot fi desființate cu autorizația prefecturii, iar materialele vor fi valorificate de primării, urmînd ca sumele rezultate să între în activul operațiilor de lichidare.Construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plata, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor și în administrarea primăriilor.(4) Actele de constatare a datoriilor față de stat și față de alte persoane juridice, ramase după terminarea operațiunilor de lichidare, întocmite de către comisia de lichidare, vor fi avizate și centralizate de către Ministerul Finanțelor Publice*), după care Guvernul le va prezenta Parlamentului, cu propuneri de rezolvare.19.02.1991 – 05.01.1998text inițial
Construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, ce au aparținut cooperativei de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale, plantațiile de vii și pomi și animalele devin proprietatea membrilor asociațiilor de tip privat, cu personalitate juridică, dacă se vor înființa.
Drepturile foștilor cooperatori asupra bunurilor prevăzute la alin. 1 se vor stabili în cota valorică, proporțional cu suprafața de teren adusă sau preluată în orice mod în cooperativa și cu volumul muncii prestate. Membrii asociați vor constitui aceste drepturi ca aport în natura la noua asociație.
Foștilor cooperatori care nu devin membri ai acestei asociații li se vor stabili drepturi de creanța proporțional cu cota valorică ce li se cuvine din patrimoniul cooperativei, dacă nu au fost acoperite în alta modalitate. Plata creanțelor se va face de către asociație, în natura sau în bani, potrivit hotărîrii comisiei de lichidare.
În cazul în care nu s-au constituit asemenea asociații, bunurile și animalele prevăzute la alin. 1 se vor vinde prin licitație publica persoanelor fizice sau juridice, urmînd ca din prețul realizat să se achite datoriile de orice fel ale fostei cooperative. Fac excepție bovinele și ovinele, precum și plantațiile de vii și pomi, care vor fi atribuite foștilor cooperatori.
În termen de 9 luni de la desființarea cooperativei, se vor stabili drepturile bănești ce revin fiecărui fost membru cooperator de comisia de lichidare constituită potrivit art. 26 alin. 2.
Foștii membri cooperatori vor primi cota cuvenită din valorificarea prin licitație a bunurilor comune, proporțional cu suprafața de teren adusă în cooperativa, în echivalent arabil, și volumul valoric de munca efectuat.
Bunurile prevăzute la alin. 1, care nu se vînd în termen de un an de la data desființării cooperativei, trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor și municipiilor unde acestea sînt situate, fără nici o despăgubire, și în administrarea primăriilor.
Demolarea construcțiilor agrozootehnice, atelierelor de întreținere, instalațiilor și anexelor gospodărești și de industrie mica, care fac obiectul alin. 1, este interzisă. Prin excepție, dacă sînt degradate sau din orice alt motiv nu pot fi utilizate, ele pot fi desființate cu autorizația prefecturii, iar materialele vor fi valorificate de primării, urmînd ca sumele rezultate să între în activul operațiilor de lichidare.
Construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plata, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor și în administrarea primăriilor.
Ai o întrebare despre art. 28 din ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit