Capitolul II Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

Art. 34 ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…

ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi ale Legii nr. 169/1997 · Drept Civil

În vigoare din 05.01.1998Formă consolidată la 10.04.2026 2 versiuni

Lucrările de îmbunătățiri funciare care se afla pe terenurile primite, inclusiv zonele de protecție aferente, trec în proprietatea unităților specializate de exploatare a unor astfel de lucrări, în condițiile legii.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 34 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 05.01.1998 – prezentrepublicare

    Terenurile proprietatea statului sînt acele suprafețe intrate în patrimoniul sau în conformitate cu prevederile legale existente pînă la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice.

    Terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetări științifice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și animalelor de rasă, aparțin domeniului public și rămîn în administrarea acestora.

    Dispozițiile alineatului precedent se aplică și terenurilor proprietate de stat folosite, la data prezentei legi, de unitățile de învățămînt cu profil agricol sau silvic și care trec în administrarea acestora.Lucrările de îmbunătățiri funciare care se afla pe terenurile primite, inclusiv zonele de protecție aferente, trec în proprietatea unităților specializate de exploatare a unor astfel de lucrări, în condițiile legii.

  2. 19.02.1991 – 05.01.1998text inițial

    Terenurile proprietatea statului sînt acele suprafețe intrate în patrimoniul sau în conformitate cu prevederile legale existente pînă la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice.

    Terenurile proprietate de stat administrate de institutele și stațiunile de cercetări științifice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și animalelor de rasă, aparțin domeniului public și rămîn în administrarea acestora.

    Dispozițiile alineatului precedent se aplică și terenurilor proprietate de stat folosite, la data prezentei legi, de unitățile de învățămînt cu profil agricol sau silvic și care trec în administrarea acestora.

Ai o întrebare despre art. 34 din ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit