Capitolul IV Dispoziții procedurale
Art. 52 ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…
ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi ale Legii nr. 169/1997 · Drept Civil
(1) În sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională.
(2) Comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activa, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
(3) Prevederile art. 274 din Codul de procedura civilă sunt aplicabile.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 355 din 26 mai 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 728 din 20 iulie 2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt neconstituționale. Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI , republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept. Prin urmare, în intervalul 20 iulie - 2 septembrie 2022, dispozițiile art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 3 septembrie 2022, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 52 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
25.07.2005 – prezentmodificat prin Legea 247/2005
(1) În sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia
judeteanajudețeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională.(2) Comisia
judeteanajudețeană și cea locală au, în limitelecompetenteicompetenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civilă, calitateprocesuala pasivaprocesuală pasivă și, când este cazul, activa, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.(3) Prevederile art. 274 din Codul de procedura civilă sunt aplicabile.
05.01.1998 – 25.07.2005republicare
Punerea în posesie a noilor deținători potrivit art. 51 alin. 2 se face de către delegatul oficiului județean de cadastru și organizare a teritoriului, în prezenta părților interesate, operîndu-se în documentele cadastrale și în registrul agricol modificările survenite.(1) În sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia judeteana este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională.(2) Comisia judeteana și cea locală au, în limitele competentei lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civilă, calitate procesuala pasiva și, când este cazul, activa, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
19.02.1991 – 05.01.1998text inițial
Punerea în posesie a noilor deținători potrivit art. 51 alin. 2 se face de către delegatul oficiului județean de cadastru și organizare a teritoriului, în prezenta părților interesate, operîndu-se în documentele cadastrale și în registrul agricol modificările survenite.
Ai o întrebare despre art. 52 din ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit