Capitolul I Dispoziții generale

Art. 6 ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…

ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi ale Legii nr. 169/1997 · Drept Civil

În vigoare din 05.01.1998Formă consolidată la 10.04.2026 2 versiuni

Domeniul privat al statului și, respectiv, al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor este alcătuit din terenurile dobândite de acestea prin modurile prevăzute de lege, precum și din terenurile dezafectate, potrivit legii, din domeniul public. El este supus dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 6 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 05.01.1998 – prezentrepublicare

    Domeniul privat al statului și respectivși, respectiv, al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor este alcătuit din terenuri - altele decît cele prevăzute la art. 5 - aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile și modurile prevăzute de lege.terenurile dobândite de acestea prin modurile prevăzute de lege, precum și din terenurile dezafectate, potrivit legii, din domeniul public. El este supus dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

  2. 19.02.1991 – 05.01.1998text inițial

    Domeniul privat al statului și respectiv al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor este alcătuit din terenuri - altele decît cele prevăzute la art. 5 - aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile și modurile prevăzute de lege. El este supus dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Ai o întrebare despre art. 6 din ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit