Capitolul VI Folosirea terenului pentru producția agricolă și silvică
Art. 83 ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…
ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi ale Legii nr. 169/1997 · Drept Civil
(1) Deținătorii sunt obligați să pună la dispoziție terenurile din perimetrul de ameliorare în vederea aplicării masurilor și lucrărilor prevăzute în proiectul de ameliorare, păstrând dreptul de proprietate.
(2) Includerea de către primărie a unui anumit teren în categoria menționată la alin. (1) se poate face cu acordul proprietarului. Dacă proprietarul nu este de acord, primăria face propuneri motivate prefecturii, care va decide.
(3) Dacă prefectul decide includerea terenului prevăzut la alin. (2) în perimetrul de ameliorare, consiliul local este obligat să-i atribuie în folosință, titularului terenului în cauza, o suprafață de teren corespunzătoare, pe toată durata realizării lucrărilor de ameliorare.
(4) În cazul în care statul nu dispune în localitatea respectiva de un alt teren asemănător pentru rezolvarea situației menționate la alin. (1), iar proprietarul nu este de acord să primească un alt teren la distanta mai mare, se va aplica procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publică, prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 83 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
05.01.1998 – prezentrepublicare
Organizarea și amenajarea teritoriului agricol are ca sarcina crearea condițiilor pentru o mai bună folosire a terenurilor în scopul producției agricole și se execută pe baza de studii și proiecte la cererea proprietarilor, rezolvîndu-se următoarele probleme:a) corelarea dezvoltării agriculturii din zona cu celelalte activități economice și sociale, stabilind măsuri care să conducă la creșterea producției agricole și exploatarea în ansamblu a teritoriului;(1) Deținătorii sunt obligați să pună la dispoziție terenurile din perimetrul de ameliorare în vederea aplicării masurilor și lucrărilor prevăzute în proiectul de ameliorare, păstrând dreptul de proprietate.(2) Includerea de către primărie a unui anumit teren în categoria menționată la alin. (1) se poate face cu acordul proprietarului. Dacă proprietarul nu este de acord, primăria face propuneri motivate prefecturii, care va decide.
b) gruparea prin comasare a terenurilor pe proprietari și destinații în concordanță cu structurile de proprietate și cu formele de cultivare a pămîntului, rezultate în urma asocierilor, stabilirea perimetrelor fiecărei proprietăți, comasînd terenurile dispersate și rectificînd hotarele nerațional amplasate;(3) Dacă prefectul decide includerea terenului prevăzut la alin. (2) în perimetrul de ameliorare, consiliul local este obligat să-i atribuie în folosință, titularului terenului în cauza, o suprafață de teren corespunzătoare, pe toată durata realizării lucrărilor de ameliorare.c) elaborarea de studii și proiecte de organizare și amenajare a exploatațiilor agricole;d) stabilirea rețelei drumurilor agricole ca o completare a rețelei de drumuri de interes general, integrate în organizarea și amenajarea de ansamblu a teritoriului, în scopul efectuării transportului producției și accesului mașinilor agricole necesare procesului de producție.(4) În cazul în care statul nu dispune în localitatea respectiva de un alt teren asemănător pentru rezolvarea situației menționate la alin. (1), iar proprietarul nu este de acord să primească un alt teren la distanta mai mare, se va aplica procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publică, prevăzută de Legea nr. 33/1994.19.02.1991 – 05.01.1998text inițial
Organizarea și amenajarea teritoriului agricol are ca sarcina crearea condițiilor pentru o mai bună folosire a terenurilor în scopul producției agricole și se execută pe baza de studii și proiecte la cererea proprietarilor, rezolvîndu-se următoarele probleme:
a) corelarea dezvoltării agriculturii din zona cu celelalte activități economice și sociale, stabilind măsuri care să conducă la creșterea producției agricole și exploatarea în ansamblu a teritoriului;
b) gruparea prin comasare a terenurilor pe proprietari și destinații în concordanță cu structurile de proprietate și cu formele de cultivare a pămîntului, rezultate în urma asocierilor, stabilirea perimetrelor fiecărei proprietăți, comasînd terenurile dispersate și rectificînd hotarele nerațional amplasate;
c) elaborarea de studii și proiecte de organizare și amenajare a exploatațiilor agricole;
d) stabilirea rețelei drumurilor agricole ca o completare a rețelei de drumuri de interes general, integrate în organizarea și amenajarea de ansamblu a teritoriului, în scopul efectuării transportului producției și accesului mașinilor agricole necesare procesului de producție.
Ai o întrebare despre art. 83 din ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit