Capitolul VII Folosirea temporară sau definitivă a terenurilor în alte scopuri decât producția agricolă și silvică
Art. 96 ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…
ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi ale Legii nr. 169/1997 · Drept Civil
(1) Aprobarea prevăzută la art. 94 și 95 este condiționată de acordul prealabil al deținătorilor de terenuri. De asemenea, pentru obținerea aprobării prevăzute la art. 94 lit. b), b^1) și c) și art. 95 este necesar avizul organelor agricole județene și al municipiului București, după caz.
(2) Refuzul nejustificat al deținătorului terenului de a-și da acordul prevăzut la alin. (1) va putea fi soluționat de instanța de judecata, hotărârea acesteia înlocuind consimțământul celui în cauză.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 96 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
24.07.2022 – prezentmodificat prin Legea 254/2022
(1) Aprobarea prevăzută la art. 94 și 95 este condiționată de acordul prealabil al deținătorilor de terenuri. De asemenea, pentru obținerea aprobării prevăzute la art. 94 lit.
b)b), b^1) și c) și art. 95 este necesar avizul organelor agricolesau silvicejudețene și al municipiului București, după caz.(2) Refuzul nejustificat al deținătorului terenului de a-și da acordul prevăzut la alin. (1) va putea fi soluționat de instanța de judecata, hotărârea acesteia înlocuind consimțământul celui în cauză.
05.01.1998 – 24.07.2022republicare
Monumentele istorice, vestigiile și obiectivele arheologice, tezaurele care se vor descoperi la fata solului sau în subsol sînt sub protecția legii.Proprietarii și deținătorii de terenuri sînt obligați să asigure integritatea acestora, să sesizeze organele de stat și să permită efectuarea lucrărilor de cercetare și conservare.Proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți pentru daunele suferite și terenurile preluate în domeniul public, în bani, sau cu teren echivalent, după caz.(1) Aprobarea prevăzută la art. 94 și 95 este condiționată de acordul prealabil al deținătorilor de terenuri. De asemenea, pentru obținerea aprobării prevăzute la art. 94 lit. b) și c) și art. 95 este necesar avizul organelor agricole sau silvice județene și al municipiului București, după caz.(2) Refuzul nejustificat al deținătorului terenului de a-și da acordul prevăzut la alin. (1) va putea fi soluționat de instanța de judecata, hotărârea acesteia înlocuind consimțământul celui în cauză.
19.02.1991 – 05.01.1998text inițial
Monumentele istorice, vestigiile și obiectivele arheologice, tezaurele care se vor descoperi la fata solului sau în subsol sînt sub protecția legii.
Proprietarii și deținătorii de terenuri sînt obligați să asigure integritatea acestora, să sesizeze organele de stat și să permită efectuarea lucrărilor de cercetare și conservare.
Proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți pentru daunele suferite și terenurile preluate în domeniul public, în bani, sau cu teren echivalent, după caz.
Ai o întrebare despre art. 96 din ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit