Capitolul VII Folosirea temporară sau definitivă a terenurilor în alte scopuri decât producția agricolă și silvică
Art. 98 ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…
ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, şi ale Legii nr. 169/1997 · Drept Civil
Intravilanul localităților este cel existent la data de 1 ianuarie 1990, evidențiat în cadastrul funciar; el poate fi modificat numai în condițiile legii.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 98 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
05.01.1998 – prezentrepublicare
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii privind cadastrul funciar general și publicitatea imobiliară, precum și proiectele de legi prevăzute la art. 97 alin. 2.Pînă la intrarea în vigoare a noii legi se vor aplica actualele reglementări cu privire la evidența terenurilor și publicitatea imobiliară.Intravilanul localităților este cel existent la data de 1 ianuarie 1990, evidențiat în cadastrul funciar; el poate fi modificat numai în condițiile legii.19.02.1991 – 05.01.1998text inițial
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul va prezenta Parlamentului proiectul legii privind cadastrul funciar general și publicitatea imobiliară, precum și proiectele de legi prevăzute la art. 97 alin. 2.
Pînă la intrarea în vigoare a noii legi se vor aplica actualele reglementări cu privire la evidența terenurilor și publicitatea imobiliară.
Ai o întrebare despre art. 98 din ORDONANŢA nr. 69 din 24 august 2000 pentru asigurarea finanţării ac…?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit