Titlul II Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art. 164 Codul penal
Legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal · Drept Penal
Legea nr. 1/2005*) privind organizarea și funcționarea cooperației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 15
Nu pot fi membri fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.
2. Articolul 112 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 112
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta membrului fondator, a administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care:
a) prezintă cu rea-credință în prospectele, rapoartele și comunicările adresate publicului date neadevărate asupra constituirii societății cooperative sau asupra condițiilor economice ale acesteia ori ascunde cu rea-credință, în tot sau în parte, astfel de date;
b) prezintă, cu rea-credință, în adunarea generală a membrilor cooperatori o situație financiară inexactă sau date inexacte asupra condițiilor economice ale societății cooperative, în vederea ascunderii situației ei reale."
3. Articolul 113 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 113
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care:
a) folosește cu rea-credință bunurile sau creditul de care se bucură societatea cooperativă, într-un scop contrar intereselor acesteia ori în folosul propriu sau pentru a favoriza o altă societate cooperativă ori comercială în care are interese direct sau indirect;
b) se împrumută sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea cooperativă pe care o administrează;
c) încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din beneficii fictive ori care nu puteau fi distribuite, în lipsa situației financiare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta."
4. Articolul 114 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 114
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta administratorului, a președintelui societății cooperative ori a directorului executiv care:
a) emite părți sociale sau obligațiuni cooperatiste la un preț inferior valorii lor nominale;
b) nu respectă dispozițiile legale referitoare la anularea părților sociale neachitate;
c) emite obligațiuni cooperatiste fără respectarea dispozițiilor legale sau emite părți sociale care nu cuprind mențiunile cerute de prezenta lege;
d) nu respectă prevederile stabilite de prezenta lege privind înstrăinarea și transmiterea folosinței imobilizărilor corporale."
5. La articolul 115, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
e) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la fuziunea, divizarea, dizolvarea, reorganizarea sau reducerea capitalului social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea interdicției stabilite de acesta, în cazul în care față de societatea cooperativă s-a început urmărirea penală.
Decizii ÎCCJ / CCR
- *) Legea nr. 1/2005 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 20 mai 2014.
Ai o întrebare despre art. 164 din Codul penal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit