Titlul II Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale

Art. 191 Codul penal

Legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal · Drept Penal

În vigoare din 24.10.2012Formă consolidată la 09.07.2023

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 25, alineatul (1) va avea următorul cuprins:Articolul 25

(1) Este nedemnă de a fi practician în insolvență:

a) persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, și Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare;

b) persoana căreia i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii de a exercita profesia de practician în insolvență, prin hotărâre judecătorească definitivă."

2. Articolul 75 va avea următorul cuprins:Articolul 75

Exercitarea activităților prevăzute la art. 1 fără a deține calitatea de practician în insolvență constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

Ai o întrebare despre art. 191 din Codul penal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit