Titlul II Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale

Art. 197 Codul penal

Legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal · Drept Penal

În vigoare din 24.10.2012Formă consolidată la 09.07.2023

Articolul 52 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 52

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă săvârșirea următoarelor fapte:

a) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, cu excepția celor aflate în zonele de dezvoltare durabilă, pentru alte obiective decât cele prevăzute la art. 27 alin. (1);

b) scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate fără acordul administratorului sau, după caz, al custodelui, emis potrivit prevederilor art. 27 alin. (2);

c) nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (1);

d) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (1) și (2);

e) vânarea speciilor de păsări prevăzute în anexa nr. 5 C în perioadele de reproducere și creștere a puilor;

f) vânarea speciilor de păsări migratoare prevăzute în anexa nr. 5 C în perioada lor de reproducere sau pe parcursul rutei de întoarcere spre zonele de cuibărit;

g) capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 5 A, 5 B, 5 C, 5 D și 5 E și pentru cazurile în care se aplică derogări, conform prevederilor art. 38, prelevarea, capturarea sau uciderea speciilor prevăzute în anexele nr. 4 A și 4 B cu metodele sau mijloacele prevăzute în anexa nr. 6;

h) capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale;

i) amplasarea de construcții, investiții în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate, cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate, a celor destinate prevenirii unor calamități naturale și a celor realizate în scopul asigurării securității naționale."

Ai o întrebare despre art. 197 din Codul penal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit