Titlul II Dispoziții privind modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale
Art. 40 Codul penal — Legea nr. 64/1991*) privind brevetele de invenție, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal · Drept Penal
1. Articolul 58 va avea următorul cuprins:Articolul 58
(1) Însușirea fără drept, în orice mod, a calității de inventator constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
2. La articolul 59, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:Articolul 59
(1) Încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (2) constituie infracțiunea de contrafacere și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
3. La articolul 62, alineatul (1) va avea următorul cuprins:Articolul 62
(1) Divulgarea de către personalul OSIM, precum și de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invențiile a datelor cuprinse în cererile de brevet până la publicarea lor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Decizii ÎCCJ / CCR
- *) Legea nr. 64/1991 a fost republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 19 august 2014.
Ai o întrebare despre art. 40 din Codul penal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit