Capitolul VI Măsuri corective și sancțiuni
Art. 13 Legea 190/2018
Lege nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) · GDPR & Date Personale
(1) În cazul constatării încălcării prevederilor Regulamentului general privind protecția datelor și ale prezentei legi de către autoritățile/organismele publice, Autoritatea națională de supraveghere încheie un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere.
(2) Termenul de remediere se stabilește în funcție de riscurile asociate prelucrării, precum și demersurile necesar a fi îndeplinite pentru asigurarea conformități prelucrării.
(3) În termen de 10 zile de la data expirării termenului de remediere, Autoritatea națională de supraveghere poate să reia controlul.
(4) Responsabilitatea îndeplinirii măsurilor de remediere revine autorității/organismului public care, potrivit legii, poartă răspunderea contravențională pentru faptele constatate.
(5) Modelul planului de remediere care se anexează la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este prevăzut în anexa Plan de remediere, care face parte integrantă din prezenta lege.
Ai o întrebare despre art. 13 din Legea 190/2018?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit