Capitolul III Derogări

Art. 8 Legea 190/2018

Lege nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) · GDPR & Date Personale

În vigoare din 01.12.2019Formă consolidată la 01.12.2019 2 versiuni

(1) Prevederile art. 15, 16, 18 și 21 din Regulamentul general privind protecția datelor nu se aplică în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, în măsura în care drepturile menționate la aceste articole sunt de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea scopurilor specifice, iar derogările respective sunt necesare pentru îndeplinirea acestor scopuri.

(2) Prevederile art. 15, 16, 18, 19, 20 și 21 din Regulamentul general privind protecția datelor nu se aplică în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de arhivare în interes public, în măsura în care drepturile menționate la aceste articole sunt de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea scopurilor specifice, iar aceste derogări sunt necesare pentru îndeplinirea acestor scopuri.

(3) Derogările prevăzute la alin. (1) și (2) sunt aplicabile numai sub rezerva existenței garanțiilor corespunzătoare pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, prevăzute la art. 89 alin. (1) din Regulamentul general privind protecția datelor.

(4) În cazul în care prelucrarea menționată la alin. (1) și (2) servește în același timp și altui scop, derogările se aplică numai prelucrării în scopurile menționate la alineatele respective.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 8 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.12.2019 – prezentmodificat prin Legea 233/2019

    (1) Prevederile art. 15, 16, 18 și 21 din Regulamentul general privind protecția datelor nu se aplică în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de cercetare științifică sau istorică, în istorică ori în scopuri statistice, în măsura în care drepturile menționate la aceste articole sunt de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea scopurilor specifice, iar derogările respective sunt necesare pentru îndeplinirea acestor scopuri.

    (2) Prevederile art. 15, 16, 18, 19, 20 și 21 din Regulamentul general privind protecția datelor nu se aplică în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de arhivare în interes public, în măsura în care drepturile menționate la aceste articole sunt de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea scopurilor specifice, iar aceste derogări sunt necesare pentru îndeplinirea acestor scopuri.

    (3) Derogările prevăzute la alin. (1) și (2) sunt aplicabile numai sub rezerva existenței garanțiilor corespunzătoare pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, prevăzute la art. 89 alin. (1) din Regulamentul general privind protecția datelor.

    (4) În cazul în care prelucrarea menționată la alin. (1) și (2) servește în același timp și altui scop, derogările se aplică numai prelucrării în scopurile menționate la alineatele respective.

  2. 18.07.2018 – 01.12.2019text inițial

    (1) Prevederile art. 15, 16, 18 și 21 din Regulamentul general privind protecția datelor nu se aplică în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de cercetare științifică sau istorică, în măsura în care drepturile menționate la aceste articole sunt de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea scopurilor specifice, iar derogările respective sunt necesare pentru îndeplinirea acestor scopuri.

    (2) Prevederile art. 15, 16, 18, 19, 20 și 21 din Regulamentul general privind protecția datelor nu se aplică în cazul în care datele cu caracter personal sunt prelucrate în scopuri de arhivare în interes public, în măsura în care drepturile menționate la aceste articole sunt de natură să facă imposibilă sau să afecteze în mod grav realizarea scopurilor specifice, iar aceste derogări sunt necesare pentru îndeplinirea acestor scopuri.

    (3) Derogările prevăzute la alin. (1) și (2) sunt aplicabile numai sub rezerva existenței garanțiilor corespunzătoare pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate, prevăzute la art. 89 alin. (1) din Regulamentul general privind protecția datelor.

    (4) În cazul în care prelucrarea menționată la alin. (1) și (2) servește în același timp și altui scop, derogările se aplică numai prelucrării în scopurile menționate la alineatele respective.

Ai o întrebare despre art. 8 din Legea 190/2018?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit