Capitolul III Organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor

Art. 13 Legea 193/2000

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori · Drept Civil

În vigoare din 28.05.2022Formă consolidată la 28.05.2022 7 versiuni

(1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale, și obligarea acestuia la publicarea pe site-ul propriu a hotărârilor judecătorești rămase definitive.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda prevăzută la art. 16 alin. (1).

(3) Dacă instanța constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.

(4) Hotărârea este supusă numai apelului*).

(5) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va publica pe site-ul oficial hotărârile judecătorești definitive, în termen de 45 de zile, cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general de protecție a datelor).

(6) Asociațiile de consumatori, reglementate în acord cu prevederile capitolului VI din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot publica, în termen de 45 de zile, pe site-ul oficial cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, hotărârile judecătorești definitive, în situațiile în care acestea au avut calitate procesuală sau speța supusă judecății se află în domeniul pentru care a fost constituită asociația de consumatori.

(7) Prin derogare de la prevederile Codului civil ce reglementează prescripția extinctivă, formularea unei acțiuni în constatarea existenței clauzelor abuzive este imprescriptibilă.

(8) Prin derogare de la art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța de executare are posibilitatea de a examina în cadrul contestației la executare, la cererea consumatorului sau din oficiu, dacă clauzele dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator ce constituie titlu executoriu au caracter abuziv, o astfel de contestație la executare fiind imprescriptibilă.

(9) Prin derogare de la prevederile art. 719 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, atunci când se solicită suspendarea executării silite, consumatorii sunt exceptați de la plata unei cauțiuni atunci când fac dovada faptului că veniturile lunare nu depășesc valoarea cumulată a două salarii minime pe economie.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 13 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 28.05.2022 – prezentmodificat prin OUG 58/2022

    (1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precumexecutare și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.profesionale, și obligarea acestuia la publicarea pe site-ul propriu a hotărârilor judecătorești rămase definitive.

    (2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16.16 alin. (1).

    (3) Dacă instanța constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.

    (4) Hotărârea este supusă numai apelului*).

    (5) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va publica pe site-ul oficial hotărârile judecătorești definitive, în termen de 45 de zile, cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general de protecție a datelor).

    (6) Asociațiile de consumatori, reglementate în acord cu prevederile capitolului VI din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot publica, în termen de 45 de zile, pe site-ul oficial cu respectarea Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, hotărârile judecătorești definitive, în situațiile în care acestea au avut calitate procesuală sau speța supusă judecății se află în domeniul pentru care a fost constituită asociația de consumatori.

    (7) Prin derogare de la prevederile Codului civil ce reglementează prescripția extinctivă, formularea unei acțiuni în constatarea existenței clauzelor abuzive este imprescriptibilă.

    (8) Prin derogare de la art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța de executare are posibilitatea de a examina în cadrul contestației la executare, la cererea consumatorului sau din oficiu, dacă clauzele dintr-un contract încheiat între un profesionist și un consumator ce constituie titlu executoriu au caracter abuziv, o astfel de contestație la executare fiind imprescriptibilă.

    (9) Prin derogare de la prevederile art. 719 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, atunci când se solicită suspendarea executării silite, consumatorii sunt exceptați de la plata unei cauțiuni atunci când fac dovada faptului că veniturile lunare nu depășesc valoarea cumulată a două salarii minime pe economie.

  2. 13.06.2014 – 28.05.2022formă consolidată

    (1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

    (2) În caz contrar, instanța va cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16.

    (3) Dacă instanța constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.

    (3) Hotărârea instanței (4) Hotărârea este supusă numai apelului*).

  3. 31.01.2013 – 13.06.2014modificat prin OUG 4/2013

    (1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

    (2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16.aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.

    (3) Dacă instanța constată că nu sunt clauze abuzive în contract,(2) În caz contrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit.

    (4) Hotărârea (3) Hotărârea instanței este supusă numai apelului.apelului*).

  4. 03.08.2012 – 31.01.2013republicare

    (1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

    (2) În caz contrar, instanța va cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16.

    (3) Dacă instanța constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.

    (4) Hotărârea este supusă numai apelului.

  5. 18.04.2008 – 03.08.2012republicare

    (1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 1516 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.

    (2) În caz contrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit.

  6. 20.12.2006 – 18.04.2008republicare

    (1) Instanța, în cazul în care constata existentaconstată existența clauzelor abuzive în contract, aplica sancțiunea contraventionalaaplică sancțiunea contravențională conform art. 15 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinta, sau desfiintareaființă, sau desființarea acelui contract, cu daune interese,daune-interese, după caz.

    (2) În caz contrarcontrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit.

  7. 06.11.2000 – 20.12.2006text inițial

    (1) Instanța, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, aplica sancțiunea contraventionala conform art. 15 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinta, sau desfiintarea acelui contract, cu daune interese, după caz.

    (2) În caz contrar instanța va anula procesul-verbal întocmit.

Ai o întrebare despre art. 13 din Legea 193/2000?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit