Titlul II Cerințe de desfășurare a activității · Capitolul III Desfășurarea activității în cazul unor servicii de plată exceptate

Art. 107 Legea 209/2019

Legea nr. 209 din 8 noiembrie 2019 · Bancar & Financiar

În vigoare din 08.11.2019Formă consolidată la 05.03.2026

(1) În aplicarea prevederilor art. 106, solicitanții transmit informații cu privire la identificarea prestatorului de servicii, descrierea serviciilor oferite și încadrarea instrumentelor de plată aferente în una dintre situațiile prevăzute la art. 105 alin. (1), însoțită de o fundamentare corespunzătoare a acestei încadrări.

(2) Banca Națională a României evaluează dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. k) și art. 105 și comunică solicitantului decizia sa, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii însoțite de documentele și informațiile prevăzute la alin. (1).

(3) În situația în care documentația prezentată nu este completă sau informațiile prezentate nu sunt suficiente pentru realizarea evaluării, Banca Națională a României îi comunică solicitantului documentele și informațiile necesare.

(4) Solicitantul are la dispoziție un termen de 10 zile de la data comunicării prevăzute la alin. (3) pentru prezentarea documentelor și/sau informațiilor solicitate de Banca Națională a României, termenul de evaluare prevăzut la alin. (2) începând să curgă de la data primirii respectivelor documente și informații ori, după caz, de la expirarea termenului stabilit în prezentul alineat.

(5) În cazul în care Banca Națională a României decide, în urma evaluării, că nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. k) și art. 105, aceasta comunică solicitantului că activitățile asupra cărora i s-a solicitat opinia nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. k), împreună cu motivele care stau la baza acestei decizii.

(6) În situația prevăzută la alin. (5) ori în cazul în care solicitantul nu a transmis toate documentele și informațiile necesare evaluării potrivit alin. (1) și (4), devine incidentă interdicția prevăzută la art. 8.

Ai o întrebare despre art. 107 din Legea 209/2019?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit