Art. 7 Legea 209/2019

(1) În înțelesul prezentei legi, prin servicii de plată se înțelege oricare dintre următoarele activități:

a) servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăți, precum și toate operațiunile necesare pentru funcționarea unui cont de plăți;

b) servicii care permit retrageri de numerar dintr-un cont de plăți, precum și toate operațiunile necesare pentru funcționarea unui cont de plăți;

c) efectuarea următoarelor operațiuni de plată în cazul în care fondurile nu sunt acoperite printr-o linie de credit: debitări directe, inclusiv debitări directe singulare, operațiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv similar, operațiuni de transfer-credit, inclusiv operațiuni cu ordine de plată programată;

d) efectuarea următoarelor operațiuni de plată în cazul în care fondurile sunt acoperite printr-o linie de credit deschisă pentru un utilizator al serviciilor de plată: debitări directe, inclusiv debitări directe singulare, operațiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv similar, operațiuni de transfer-credit, inclusiv ordine de plată programată;

e) emiterea de instrumente de plată și/sau acceptarea de operațiuni de plată;

f) remiterea de bani;

g) servicii de inițiere a plății;

h) servicii de informare cu privire la conturi.

(2) În cazul serviciilor de plată prevăzute la alin. (1) lit. g) și h), prestatorul de servicii de plată nu intră în posesia fondurilor utilizatorilor de servicii de plată.

(3) Entitățile care nu se încadrează în prevederile prezentei legi nu pot utiliza în denumire, în antet sau în alte atribute de identificare ori în legătură cu activitățile pe care le desfășoară, sintagmele "instituție de plată", "furnizor specializat în servicii de informare cu privire la conturi", derivate ori traduceri ale acestora.