Titlul II Cerințe de desfășurare a activității · Capitolul I Autorizarea și supravegherea instituțiilor de plată · Secțiunea a 9-a Autoritatea competentă și supravegherea
Art. 79 Legea 209/2019
Legea nr. 209 din 8 noiembrie 2019 · Bancar & Financiar
(1) Constatarea faptelor descrise în prezentul titlu și în reglementările emise în aplicare, care constituie încălcări ale regimului prudențial, se face de către personalul Băncii Naționale a României, împuternicit în acest sens, pe baza raportărilor făcute de instituțiile de plată, persoane juridice române, potrivit legii sau la solicitarea expresă a Băncii Naționale a României ori în cursul verificărilor desfășurate la sediul instituției de plată, persoană juridică română, sucursalelor acesteia și al oricărui agent al său sau al oricărei entități către care aceasta a externalizat activități.
(2) Actele cu privire la o instituție de plată, prin care sunt dispuse măsuri sau sunt aplicate sancțiuni, se emit de către guvernatorul, prim-viceguvernatorul sau viceguvernatorii Băncii Naționale a României, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 77 alin. (1) lit. d) și e), a căror aplicare este de competența consiliului de administrație.
Ai o întrebare despre art. 79 din Legea 209/2019?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit