Capitolul V^1 · Secțiunea a 4-a Dispoziții comune
Art. 34^24 Legea 211/2004
Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor · Drept Penal
(1) Documentele care se transmit între autorități din state diferite conform prezentului capitol vor fi redactate astfel:
a) documentele adresate autorităților din România vor fi redactate în limba română sau engleză;
b) documentele adresate de către autoritățile române unei autorități din alt stat membru al Uniunii Europene vor fi redactate în limba oficială a acelui stat sau în orice altă limbă pe care acel stat s-a declarat dispus să o accepte.
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) următoarele documente:
a) textul integral al hotărârii date de către autoritatea de decizie în soluționarea cererii de compensație financiară;
b) procesele-verbale întocmite în aplicarea art. 34^10 alin. (6) și 34^19.
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) emise de către o autoritate română vor fi transmise în limba română sau în limba engleză ori franceză.
(4) În calitate de autoritate de asistență, Ministerul Justiției va asigura traducerea textului integral al hotărârii date de către o autoritate de decizie dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene în soluționarea cererii de compensație financiară a uneia dintre persoanele prevăzute la art. 34^3 alin. (1), în cazul când această persoană solicită traducerea. Costurile traducerii vor fi suportate de Ministerul Justiției.
Ai o întrebare despre art. 34^24 din Legea 211/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit