Capitolul V Drepturi și obligații

Art. 39 Legea 218/2002

Lege nr. 218 din 23 aprilie 2002 (republicată) privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române · Circulație Rutieră & Poliție

În vigoare din 02.03.2020Formă consolidată la 25.08.2022 4 versiuni

(1) Persoana condusă la sediul poliției, în situațiile prevăzute la art. 36 alin. (1), poate contesta măsura dispusă de polițist, înainte de încetarea acesteia, la șeful ierarhic al polițistului.

(2) Contestația se depune, în scris, la polițist sau la șeful ierarhic al acestuia. Polițistul care primește contestația este obligat să o transmită de îndată șefului său ierarhic. La depunerea contestației, persoana condusă la sediul poliției primește o dovadă de primire.

(3) Șeful ierarhic al polițistului se pronunță cu celeritate, în scris. Înscrisul se înregistrează în evidențele unității de poliție, iar o copie a acestuia se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal. Refuzul primirii copiei se consemnează pe înscris.

(4) În cazul în care constată că nu este necesară menținerea măsurii, șeful ierarhic al polițistului are obligația de a permite persoanei să părăsească sediul poliției.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 39 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 02.03.2020 – prezentrepublicare

    (1) Polițistul este obligat să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor a căror pază o asigură și, în special, să ia imediat măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dată când acestea se impun.

    (2) Polițistul este îndreptățit să solicite intervenția autorităților competente sau să sesizeze reprezentantul legal, atunci când, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, identifică persoane care, din cauza vârstei sau stării fizice ori psihice se află în dificultate și este necesară luarea unor măsuri de protecție. Autoritățile competente sau reprezentantul legal au/are Persoana condusă la sediul poliției, în situațiile prevăzute la art. 36 alin. (1), poate contesta măsura dispusă de polițist, înainte de încetarea acesteia, la șeful ierarhic al polițistului.

    (2) Contestația se depune, în scris, la polițist sau la șeful ierarhic al acestuia. Polițistul care primește contestația este obligat să o transmită de îndată șefului său ierarhic. La depunerea contestației, persoana condusă la sediul poliției primește o dovadă de primire.

    (3) Șeful ierarhic al polițistului se pronunță cu celeritate, în scris. Înscrisul se înregistrează în evidențele unității de poliție, iar o copie a acestuia se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal. Refuzul primirii copiei se consemnează pe înscris.

    (4) În cazul în care constată că nu este necesară menținerea măsurii, șeful ierarhic al polițistului are obligația de a interveni de îndată.permite persoanei să părăsească sediul poliției.

  2. 26.01.2020 – 02.03.2020modificat prin Legea 192/2019

    (1) Polițistul este obligat să ia măsurile necesare pentru ocrotirea vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor a căror pază o asigură și, în special, să ia imediat măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dată când acestea se impun.

    (2) Polițistul este îndreptățit să solicite intervenția autorităților competente sau să sesizeze reprezentantul legal, atunci când, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, identifică persoane care, din cauza vârstei sau stării fizice ori psihice se află în dificultate și este necesară luarea unor măsuri de protecție. Autoritățile competente sau reprezentantul legal au/are obligația de a interveni de îndată.

  3. 25.04.2014 – 26.01.2020republicare

    Polițistul este obligat sasă ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care amenința ordinea publică sau siguranța persoanelor, în toate situațiile în care ia cunoștința direct ori când este sesizat despre acestea.ocrotirea vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor a căror pază o asigură și, în special, să ia imediat măsuri ca îngrijirile medicale să le fie acordate de fiecare dată când acestea se impun.

  4. 23.04.2002 – 25.04.2014text inițial

    Polițistul este obligat sa ia măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor care amenința ordinea publică sau siguranța persoanelor, în toate situațiile în care ia cunoștința direct ori când este sesizat despre acestea.

Ai o întrebare despre art. 39 din Legea 218/2002?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit