Capitolul II Infracțiuni
Art. 6 Legea 241/2005
Lege nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale · Fiscal & Contabil
Încetat efectele juridice*).
Decizii ÎCCJ / CCR
- Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 6 iulie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constatându-se că dispozițiile acestuia sunt neconstituționale. Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. În concluzie, în intervalul 6 iulie 2015-20 august 2015, dispozițiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, încetându-și efectele juridice în data de 21 august 2015, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 6 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
21.08.2015 – prezentformă consolidată
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.Încetat efectele juridice*).22.03.2013 – 21.08.2015modificat prin Legea 50/2013
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la
3 ani sau cu amendă6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de lascadenta,scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere lasursa.sursă.15.07.2005 – 22.03.2013text inițial
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursa.
Ai o întrebare despre art. 6 din Legea 241/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit