Capitolul II Documente de călătorie în străinătate · Secțiunea a 4-a
Art. 17^2 Legea 248/2005
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate · Dreptul Familiei
(1) Cetățenii români pot deține, concomitent, un pașaport simplu electronic și un pașaport simplu temporar valabile:
a) în situațiile prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. c), atunci când pașaportul simplu electronic a fost depus pentru obținerea unor vize;
b) în situația în care se probează, cu documente, necesitatea deplasării cetățeanului român în străinătate, în perioada în care pașaportul simplu temporar este depus pentru obținerea unor vize.
(2) Cetățenii români pot deține, concomitent, două pașapoarte simple electronice valabile, numai în următoarele situații:
a) când titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranță ori conflict diplomatic și are aplicată în pașaportul simplu electronic o ștampilă ori o viză eliberată de statul cu care țara în care călătorește se află în conflict;
b) când titularul deține pașaport simplu electronic, dar, ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării vizelor, călătoria în statele pentru care este necesară aplicarea acestora nu mai este posibilă.
(3) Cetățenii români care sunt, concomitent, titulari ai unui pașaport simplu electronic și ai unui pașaport simplu temporar valabile au obligația ca, în termen de 5 zile de la încetarea situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. c) sau, după caz, de la întoarcerea în țară, să predea autorităților competente unul dintre cele două pașapoarte valabile deținute.
(4) Cetățenii români care sunt, concomitent, titulari ai două pașapoarte simple electronice valabile au obligația ca, în termen de 5 zile de la încetarea situațiilor prevăzute la alin. (2) sau, după caz, de la întoarcerea în țară, să predea autorităților competente unul dintre cele două pașapoarte valabile deținute.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 17^2 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
03.07.2024 – prezentmodificat prin Legea 174/2024
(1) Cetățenii români pot deține,
pe lângă un pașaport simplu sauconcomitent, un pașaport simplu electronicvalabil,și un pașaport simplutemporar, doartemporar valabile:a) în situațiile prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit.
b)-d).c), atunci când pașaportul simplu electronic a fost depus pentru obținerea unor vize;(1^1)b) în situația în care se probează, cu documente, necesitatea deplasării cetățeanului român în străinătate, în perioada în care pașaportul simplu temporar este depus pentru obținerea unor vize.(2) Cetățenii români pot deține, concomitent,
un pașaport simplu și un pașaport simplu electronic valabile sau, după caz, două pașapoarte simple electronice valabile, doar în situațiile prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. b) și c).două pașapoarte simple electronice valabile, numai în următoarele situații:a) când titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranță ori conflict diplomatic și are aplicată în pașaportul simplu electronic o ștampilă ori o viză eliberată de statul cu care țara în care călătorește se află în conflict;
b) când titularul deține pașaport simplu electronic, dar, ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării vizelor, călătoria în statele pentru care este necesară aplicarea acestora nu mai este posibilă.
(2)(3) Cetățenii români care sunt, concomitent, titulari ai unui pașaport simplutemporarelectronic și ai unui pașaport simplusau pașaport simplu electronic valabiltemporar valabile au obligația ca, în termen de155 zile de la încetarea situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit.b)-d) sau la eliberarea unui pașaport simplu electronic,c) sau, după caz, de la întoarcerea în țară, să predea autorităților competentepașaportul simplu temporar.unul dintre cele două pașapoarte valabile deținute.(3)(4) Cetățenii români care sunt, concomitent, titulari aiunui pașaport simplu și ai unui pașaport simplu electronic valabile sau, după caz, titulari aidouă pașapoarte simple electronicevalabile,valabile au obligația ca, în termen de155 zile de la încetarea situațiilor prevăzute laart. 17^1 alin. (1) lit. b) și c),alin. (2) sau, după caz, de la întoarcerea în țară, să predea autorităților competente unul dintre cele două pașapoarte valabile deținute.20.07.2018 – 03.07.2024modificat prin Legea 133/2018
(1) Cetățenii români
nu pot deține decâtpot deține, pe lângă un pașaport simplu sau un pașaport simplu electronicvalabil și,valabil, și un pașaport simplu temporar, doar în situațiile prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit.b)-d),b)-d).(1^1) Cetățenii români pot deține, concomitent, un pașaport simplu și un pașaport simplu
temporar.electronic valabile sau, după caz, două pașapoarte simple electronice valabile, doar în situațiile prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. b) și c).(2) Cetățenii români care sunt, concomitent, titulari ai unui pașaport simplu temporar și ai unui pașaport simplu sau pașaport simplu electronic valabil au obligația ca, în termen de 15 zile de la încetarea situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. b)-d) sau la eliberarea unui pașaport simplu electronic, să predea autorităților competente pașaportul simplu temporar.
(3) Cetățenii români care sunt, concomitent, titulari ai unui pașaport simplu și ai unui pașaport simplu electronic valabile sau, după caz, titulari ai două pașapoarte simple electronice valabile, au obligația ca, în termen de 15 zile de la încetarea situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. b) și c), să predea autorităților competente unul dintre cele două pașapoarte valabile deținute.
10.12.2008 – 20.07.2018prima formă disponibilă
(1) Cetățenii români nu pot deține decât un pașaport simplu sau un pașaport simplu electronic valabil și, doar în situațiile prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. b)-d), pot deține, concomitent, și un pașaport simplu temporar.
(2) Cetățenii români care sunt, concomitent, titulari ai unui pașaport simplu temporar și ai unui pașaport simplu sau pașaport simplu electronic valabil au obligația ca, în termen de 15 zile de la încetarea situațiilor prevăzute la art. 17^1 alin. (1) lit. b)-d) sau la eliberarea unui pașaport simplu electronic, să predea autorităților competente pașaportul simplu temporar.
Ai o întrebare despre art. 17^2 din Legea 248/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit