Capitolul II Documente de călătorie în străinătate · Secțiunea a 6-a Pierderea, distrugerea și furtul documentelor de călătorie
Art. 27 Legea 248/2005
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate · Dreptul Familiei
Autoritățile competente pot elibera, la cerere, noi documente de călătorie în locul celor declarate pierdute, distruse sau furate, numai dacă evenimentul a fost declarat în condițiile prevăzute la art. 25.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 27 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
03.07.2024 – prezentmodificat prin Legea 174/2024
(1)Autoritățile competente pot elibera, la cerere, noi documente de călătorie în locul celor declaratedistruse, pierdute sau furate și care nu au fost recuperate,pierdute, distruse sau furate, numai dacă evenimentul a fost declaratde titularîn condițiile prevăzute la art. 25.(2) În cazul în care titularul unui document de călătorie eliberat în condițiile prevăzute la alin. (1) sau, după caz, persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) găsesc documentul declarat pierdut ori furat, au obligația de a nu-l folosi și de a-l depune de îndată la autoritatea emitentă sau, după caz, la instituția din care fac parte.(3) Documentul declarat pierdut ori furat, găsit de titular sau, după caz, de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2), după ce au declarat evenimentul în condițiile prevăzute la art. 25, dar înainte de a se elibera un nou document, poate fi folosit în continuare, în condițiile prezentei legi, numai după ce informează autoritatea emitentă cu privire la găsirea acestuia.(3^1) Documentul declarat pierdut ori furat, găsit de titular sau de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) după eliberarea unui nou document, poate fi folosit în continuare, în condițiile prezentei legi, numai după prezentarea la autoritățile competente a documentului găsit, aflat în termenul de valabilitate și într-o stare fizică corespunzătoare, și după anularea documentului de călătorie eliberat în condițiile alin. (1), la solicitarea scrisă a titularului.(4) Titularul pașaportului simplu, pașaportului simplu electronic ori al pașaportului simplu temporar sau, după caz, persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) au obligația de a nu folosi documentul de călătorie când au intervenit modificări privind datele de identificare ale titularului ori schimbări majore în fizionomia acestuia.13.08.2013 – 03.07.2024modificat prin Legea 175/2013
(1) Autoritățile competente pot elibera, la cerere, noi documente de călătorie în locul celor declarate distruse, pierdute sau furate și care nu au fost recuperate, numai dacă evenimentul a fost declarat de titular în condițiile prevăzute la art. 25.
(2) În cazul în care titularul unui document de călătorie eliberat în condițiile prevăzute la alin. (1) sau, după caz, persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) găsesc documentul declarat pierdut ori furat, au obligația de a nu-l folosi și de a-l depune de îndată la autoritatea emitentă sau, după caz, la instituția din care fac parte.
(3) Documentul declarat pierdut ori furat, găsit de titular sau, după caz, de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2), după ce au declarat evenimentul în condițiile prevăzute la art. 25, dar înainte de a se elibera un nou document, poate fi folosit în continuare, în condițiile prezentei legi, numai după ce informează autoritatea emitentă cu privire la găsirea acestuia.
(3^1) Documentul declarat pierdut ori furat, găsit de titular sau de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) după eliberarea unui nou document, poate fi folosit în continuare, în condițiile prezentei legi, numai după prezentarea la autoritățile competente a documentului găsit, aflat în termenul de valabilitate și într-o stare fizică corespunzătoare, și după anularea documentului de călătorie eliberat în condițiile alin. (1), la solicitarea scrisă a titularului.
(4) Titularul pașaportului simplu, pașaportului simplu electronic ori al pașaportului simplu temporar sau, după caz, persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) au obligația de a nu folosi documentul de călătorie când au intervenit modificări privind datele de identificare ale titularului ori schimbări majore în fizionomia acestuia.
10.12.2008 – 13.08.2013modificat prin OUG 207/2008
(1) Autoritățile competente pot elibera, la cerere, noi documente de
calatoriecălătorie în locul celor declarate distruse, pierdute sau furate și care nu au fost recuperate, numai dacă evenimentul a fost declarat de titular în condițiile prevăzute la art. 25.(2) În cazul în care titularul unui document de
calatorie,călătorie eliberat în condițiile prevăzute la alin.(1), găsește(1) sau, după caz, persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) găsesc documentul declarat pierdutsau furat, areori furat, au obligația de a nu-l folosi și de a-l depune de îndată la autoritateaemitenta ori,emitentă sau, după caz, lainstitutia din care faceinstituția din care fac parte.(3) Documentul declarat pierdut
sau furat, gasit de titular după ce aori furat, găsit de titular sau, după caz, de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2), după ce au declarat evenimentul în condițiile prevăzute la art. 25, dar înainte de aise elibera un nou document, poate fi folosit în continuare, în condițiile prezentei legi, numai după ceinformeaza autoritatea emitentainformează autoritatea emitentă cu privire lagasirea acestuia.găsirea acestuia.(4) Titularul pașaportului simplu, pașaportului simplu electronic ori al pașaportului simplu temporar sau, după caz, persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2) au obligația de a nu folosi documentul de călătorie când au intervenit modificări privind datele de identificare ale titularului ori schimbări majore în fizionomia acestuia.
20.07.2005 – 10.12.2008text inițial
(1) Autoritățile competente pot elibera, la cerere, noi documente de calatorie în locul celor declarate distruse, pierdute sau furate și care nu au fost recuperate, numai dacă evenimentul a fost declarat de titular în condițiile prevăzute la art. 25.
(2) În cazul în care titularul unui document de calatorie, eliberat în condițiile prevăzute la alin. (1), găsește documentul declarat pierdut sau furat, are obligația de a nu-l folosi și de a-l depune de îndată la autoritatea emitenta ori, după caz, la institutia din care face parte.
(3) Documentul declarat pierdut sau furat, gasit de titular după ce a declarat evenimentul în condițiile prevăzute la art. 25, dar înainte de a i se elibera un nou document, poate fi folosit în continuare, în condițiile prezentei legi, numai după ce informeaza autoritatea emitenta cu privire la gasirea acestuia.
Ai o întrebare despre art. 27 din Legea 248/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit