Capitolul III Exercitarea dreptului la liberă circulație în străinătate · Secțiunea a 2-a Stabilirea domiciliului în străinătate
Art. 36 Legea 248/2005
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate · Dreptul Familiei
(1) Cetățeanului român care își schimbă domiciliul din străinătate în România i se anulează pașaportul simplu electronic/pașaportul simplu temporar în care este menționat domiciliul în străinătate și i se eliberează act de identitate, în condițiile legii.
(2) Cetățeanul român cu domiciliul în străinătate, returnat în baza unui acord de readmisie sau, după caz, expulzat de pe teritoriul statului de domiciliu, are obligația, în cazul în care nu și-a stabilit/nu își stabilește domiciliul/reședința în România, în condițiile legii, să declare la cel mai apropiat serviciu public comunitar de pașapoarte ori la Direcția Generală de Pașapoarte, în termen de 30 de zile de la data intrării în țară, locul unde și-a stabilit locuința.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 36 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
03.07.2024 – prezentmodificat prin Legea 174/2024
(1) Cetățeanului român care
a împlinit vârsta de 18 ani și minorului căsătorit cu respectarea legii, care și-au stabilit domiciliul în România, li se anulează mențiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate sau, după caz, pașapoartele prevăzute la art. 34 și li se eliberează carteîși schimbă domiciliul din străinătate în România i se anulează pașaportul simplu electronic/pașaportul simplu temporar în care este menționat domiciliul în străinătate și i se eliberează act de identitate, în condițiile legii.(2) Cetățeanul român
care are domiciliul în străinătate și a fostcu domiciliul în străinătate, returnat în baza unui acord de readmisie sau, după caz,a fostexpulzat de pe teritoriul statului dedomiciliu are obligația ca, în termen de 15domiciliu, are obligația, în cazul în care nu și-a stabilit/nu își stabilește domiciliul/reședința în România, în condițiile legii, să declare la cel mai apropiat serviciu public comunitar de pașapoarte ori la Direcția Generală de Pașapoarte, în termen de 30 de zile de la data intrării înRomânia, să declare autorităților competentețară, locul unde și-a stabilitdomiciliul, în condițiile legii.locuința.10.12.2008 – 03.07.2024modificat prin OUG 207/2008
(1)
CetateanuluiCetățeanului român care aimplinitîmplinit vârsta de 18 ani și minorului căsătorit cu respectarea legii, care și-au stabilit domiciliul în România, li seanulează, la cerere, mențiunea din pasaportul simpluanulează mențiunea privind stabilirea domiciliului înstrainatatestrăinătate sau, după caz, pașapoartele prevăzute la art. 34 și li seelibereazaeliberează carte de identitate, în condițiile legii.(2)
CetateanulCetățeanul român care are domiciliul înstrainatatestrăinătate și a fost returnat în baza unui acord de readmisie sau, după caz, a fost expulzat de pe teritoriul statului de domiciliu are obligația ca, în termen de 15 zile de la dataintrarii în România, saintrării în România, să declare autorităților competente locul unde și-a stabilit domiciliul, în condițiile legii.20.07.2005 – 10.12.2008text inițial
(1) Cetateanului român care a implinit vârsta de 18 ani și minorului căsătorit cu respectarea legii, care și-au stabilit domiciliul în România, li se anulează, la cerere, mențiunea din pasaportul simplu privind stabilirea domiciliului în strainatate și li se elibereaza carte de identitate, în condițiile legii.
(2) Cetateanul român care are domiciliul în strainatate și a fost returnat în baza unui acord de readmisie sau, după caz, a fost expulzat de pe teritoriul statului de domiciliu are obligația ca, în termen de 15 zile de la data intrarii în România, sa declare autorităților competente locul unde și-a stabilit domiciliul, în condițiile legii.
Ai o întrebare despre art. 36 din Legea 248/2005?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit