Titlul IV Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 121 Legea 252/2013
Legea nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate · Drept Penal
(1) În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, Guvernul va supune Parlamentului, spre adoptare, proiectul Legii privind statutul personalului de probațiune.
(2) Până la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se aplică dispozițiile Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Funcțiile din cadrul Direcției Naționale de Probațiune se salarizează prin asimilare cu funcțiile și salariile de bază prevăzute în anexele Legii-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, aplicabile categoriei de personal din care fac parte persoanele care ocupă funcțiile respective, în conformitate cu legile anuale de salarizare a personalului bugetar plătit din fonduri publice.
(4) În termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere de la nivelul Direcției, potrivit prevederilor legale.
(5) În termen de cel mult 9 luni de la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor de șef al serviciilor de probațiune, potrivit prevederilor legale.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 121 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
07.02.2014 – prezentmodificat prin OUG 3/2014
(1) În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, Guvernul va supune Parlamentului, spre adoptare, proiectul Legii privind statutul personalului de probațiune.
(2) Până la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se aplică dispozițiile Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Funcțiile
de director și director adjunctdin cadrul Direcției Naționale de Probațiune se salarizează prin asimilare cu funcțiile și salariile de bază prevăzute în anexele Legii-cadru nr. 284/2010privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, aplicabile categoriei de personal din care fac parte persoanele care ocupă funcțiile
respective.respective, în conformitate cu legile anuale de salarizare a personalului bugetar plătit din fonduri publice.(4) În termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere de la nivelul Direcției, potrivit prevederilor legale.
(5) În termen de cel mult 9 luni de la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor de șef al serviciilor de probațiune, potrivit prevederilor legale.
19.07.2013 – 07.02.2014text inițial
(1) În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi, Guvernul va supune Parlamentului, spre adoptare, proiectul Legii privind statutul personalului de probațiune.
(2) Până la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se aplică dispozițiile Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Funcțiile de director și director adjunct din cadrul Direcției se salarizează prin asimilare cu funcțiile și salariile de bază prevăzute în anexele Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, aplicabile categoriei de personal din care fac parte persoanele care ocupă funcțiile respective.
(4) În termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere de la nivelul Direcției, potrivit prevederilor legale.
(5) În termen de cel mult 9 luni de la data intrării în vigoare a legii prevăzute la alin. (1) se organizează concursul pentru ocuparea funcțiilor de șef al serviciilor de probațiune, potrivit prevederilor legale.
Ai o întrebare despre art. 121 din Legea 252/2013?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit