Titlul III Activitatea de probațiune · Capitolul I Dispoziții generale

Art. 32 Legea 252/2013

Legea nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate · Drept Penal

În vigoare din 19.07.2013Formă consolidată la 10.05.2024

(1) În desfășurarea activității de probațiune, consilierii de probațiune:

a) realizează evaluarea inculpaților, a minorilor aflați în executarea unei măsuri educative, respectiv a persoanelor supravegheate, din oficiu sau la solicitarea organelor judiciare, potrivit legii;

b) sprijină instanța de judecată în procesul de individualizare a pedepselor și măsurilor educative;

c) coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor și executării obligațiilor stabilite în sarcina persoanelor supravegheate față de care instanța a dispus: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată;

d) coordonează procesul de supraveghere a respectării uneia dintre următoarele măsuri educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică;

e) coordonează executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității;

f) derulează activități specifice în legătură cu persoanele private de libertate;

g) îndeplinesc alte atribuții, conform legii.

(2) Pentru desfășurarea activității prevăzute la alin. (1) lit. a) este competent serviciul de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința persoanei evaluate. În situația în care persoana evaluată se află într-o unitate de arest preventiv, o unitate penitenciară, un centru educativ sau centru de detenție, competența teritorială se stabilește potrivit alin. (5) și (6).

(3) Pentru desfășurarea activității prevăzute la alin. (1) lit. b) este competent serviciul de probațiune din circumscripția instanței care judecă cauza.

(4) Pentru desfășurarea activității prevăzute la alin. (1) lit. c)-e) este competent serviciul de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința persoanei supravegheate.

(5) Pentru desfășurarea activității prevăzute la alin. (1) lit. f) este competent serviciul de probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află penitenciarul, centrul educativ sau centrul de detenție.

(6) Când un serviciu de probațiune nu are posibilitatea să îndeplinească anumite atribuții legale, se poate adresa unui alt serviciu de probațiune care are posibilitatea să le efectueze.

(7) Solicitarea de efectuare a unui anumit act, a unei evaluări sau verificări trebuie să conțină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar, în cazul când urmează să fie ascultată o persoană, se vor arăta și întrebările ce trebuie să i se pună. Consilierul de probațiune care efectuează actul, evaluarea sau verificarea poate pune și alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.

Ai o întrebare despre art. 32 din Legea 252/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit