Titlul I Dispoziții generale · Capitolul IV Colaborarea cu instituțiile din comunitate în executarea pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate
Art. 19 Legea 253/2013 — Abateri judiciare
Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal
(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor stabilite în sarcina instituțiilor din comunitate care participă la executarea pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate constituie abatere judiciară și se sancționează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei.
(2) Criteriile pe baza cărora se apreciază neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor stabilite în sarcina instituțiilor din comunitate sunt stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Amenda judiciară prevăzută la alin. (1) se aplică de către judecătorul delegat cu executarea. Procedura privitoare la amenda judiciară este cea prevăzută la art. 284 din Legea nr. 135/2010, care se aplică în mod corespunzător.
(4) Sesizarea judecătorului delegat cu executarea se face de către serviciul de probațiune sau din oficiu.
Ai o întrebare despre art. 19 din Legea 253/2013?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit