Titlul II Executarea pedepselor neprivative de libertate · Capitolul IV Executarea pedepselor complementare · Secțiunea a 2-a Executarea pedepselor complementare aplicabile persoanei juridice

Art. 36 Legea 253/2013 — Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice

Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 19.07.2013Formă consolidată la 21.05.2021

(1) Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice se face prin efectuarea comunicării prevăzute la art. 34. Totodată, judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitiv organelor de poliție în a căror circumscripție se află punctele de lucru ale persoanei juridice, pentru verificarea respectării măsurii dispuse.

(2) La sfârșitul perioadei dispuse prin hotărârea judecătorească, instituțiile prevăzute la art. 34 radiază din registre mențiunile specifice efectuate, iar organul de poliție informează instanța de executare cu privire la respectarea interdicției dispuse.

(3) În cazul în care, pe parcursul duratei pentru care a fost aplicată pedeapsa complementară, organul de poliție constată nerespectarea acesteia, sesizează de îndată judecătorul delegat cu executarea, care va proceda potrivit art. 503 din Legea nr. 135/2010.

Ai o întrebare despre art. 36 din Legea 253/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit