Titlul III Executarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse de instanță potrivit Codului penal · Capitolul I Dispoziții generale

Art. 45 Legea 253/2013 — Acordarea de permisiuni în executarea obligațiilor

Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 19.07.2013Formă consolidată la 21.05.2021

(1) În mod excepțional, consilierul de probațiune, prin decizie, poate acorda persoanei supravegheate, la cererea motivată a acesteia, permisiunea în executarea obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e) și f), respectiv art. 101 alin. (2) lit. d) și e) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, în următoarele cazuri:

a) participarea persoanei supravegheate la căsătoria, botezul sau funeraliile unui membru de familie, dintre cei prevăzuți la art. 177 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;

b) participarea la un concurs, în vederea ocupării unui loc de muncă;

c) susținerea unui examen;

d) urmarea unui tratament sau a unei intervenții medicale.

(2) Permisiunea prevăzută la alin. (1) poate fi acordată pe o perioadă de maximum 5 zile, cu excepția situației prevăzute la alin. (1) lit. d) când, în mod excepțional, permisiunea poate fi acordată pentru durata de timp necesară pentru urmarea tratamentului sau a intervenției medicale. Durata permisiunii se include în termenul de supraveghere.

(3) Despre acordarea permisiunii prevăzute la alin. (1), consilierul de probațiune încunoștințează persoanele sau instituțiile prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. m) și n), precum și judecătorul delegat cu executarea.

Ai o întrebare despre art. 45 din Legea 253/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit