Titlul III Executarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse de instanță potrivit Codului penal · Capitolul II Amânarea aplicării pedepsei

Art. 55 Legea 253/2013 — Supravegherea executării obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e)-j) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal

Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 19.07.2013Formă consolidată la 21.05.2021

(1) În cazul impunerii față de persoana supravegheată a obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. e)-j) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii, după caz, autorităților, instituțiilor sau persoanelor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. g)-j), m) și n).

(2) În situația în care constată încălcarea uneia dintre obligațiile impuse, autoritățile sau instituțiile prevăzute la alin. (1), abilitate să supravegheze modul de îndeplinire a acestor obligații, sesizează serviciul de probațiune.

(3) Sesizarea serviciului de probațiune cu privire la nerespectarea obligațiilor impuse poate fi făcută, după caz, și de persoana vătămată sau de altă persoană interesată.

Ai o întrebare despre art. 55 din Legea 253/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit