Titlul VI Obligațiile impuse în caz de amânare sau întrerupere a executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii
Art. 80 Legea 253/2013 — Punerea în executare a obligațiilor stabilite de instanță
Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal
(1) Punerea în executare a obligațiilor impuse potrivit art. 590 din Legea nr. 135/2010 se face prin trimiterea de către judecătorul delegat cu executarea a unei copii de pe hotărârea organului de poliție desemnat în cuprinsul hotărârii de amânare a executării pedepsei închisorii, pentru a lua în evidență persoana, jandarmeriei, poliției de proximitate, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, precum și altor instituții.
(2) O copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică, dacă este cazul, și unității sanitare în care urmează să se efectueze tratamentul sau serviciului de asistență socială din cadrul primăriei, în cazul prevăzut la art. 589 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010.
(3) În cazul impunerii obligației prevăzute la art. 590 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 135/2010, organul de poliție desemnat prin hotărâre va informa victima sau membrii familiei acesteia despre întreruperea executării pedepsei, atunci când s-a stabilit interdicția de a comunica sau a se apropia de persoanele menționate.
Ai o întrebare despre art. 80 din Legea 253/2013?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit