Titlul IX Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 92 Legea 253/2013 — Intrarea în vigoare
Legea nr. 253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal
(1) Prezenta lege intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia, prevăzut la art. 19 alin. (2).
(3) În termen de 5 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta, prin hotărâre, standardele minime de lucru în probațiune pentru instituțiile din comunitate, prevăzute la art. 18 alin. (6).
(4) În termen de 60 de zile de la publicarea hotărârii Guvernului privind standardele minime de lucru în probațiune pentru instituțiile din comunitate, prevăzută la alin. (3), ministrul justiției și ministrul educației naționale vor emite ordinul comun pentru aprobarea programei-cadru, prevăzută la art. 66 alin. (2).
Ai o întrebare despre art. 92 din Legea 253/2013?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit