Titlul IV Executarea măsurilor preventive privative de libertate · Capitolul II Executarea măsurilor preventive privative de libertate în centrele de arestare preventivă și în secțiile de arestare preventivă din penitenciare

Art. 120 Legea 254/2013 — Centrele de arestare preventivă

Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 19.07.2013Formă consolidată la 10.05.2024

(1) În cursul judecății, arestarea preventivă se execută în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează și funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(2) În secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sunt deținute și persoanele condamnate care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză.

(3) Persoanelor prevăzute la alin. (2) li se aplică prevederile titlului I, precum și cele ale cap. II din titlul III, referitor la siguranța penitenciarelor.

(4) Centrele de arestare preventivă se înființează prin hotărâre a Guvernului.

(5) Prin ordin al ministrului justiției se stabilesc penitenciarele în a căror circumscripție funcționează centrele de arestare preventivă, precum și regulamentul de organizare și funcționare a acestora.

(6) Măsurile necesare pentru siguranța centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3).

Ai o întrebare despre art. 120 din Legea 254/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit