Titlul V Dispoziții privind executarea măsurilor educative privative de libertate · Capitolul II Organizarea executării măsurii internării într-un centru educativ și într-un centru de detenție

Art. 139 Legea 254/2013 — Centrele educative și centrele de detenție

Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 24.03.2024Formă consolidată la 10.05.2024 2 versiuni

(1) Centrele educative și centrele de detenție sunt instituții specializate în recuperarea socială a persoanelor internate, care se înființează prin hotărâre a Guvernului, în regiunile de dezvoltare constituite potrivit Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare. Acestea au personalitate juridică și sunt în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(1^1) În centrele educative și cele de detenție se organizează și funcționează o secție specializată pentru tratarea, recuperarea, reabilitarea și reinserția socială a persoanelor condamnate care sunt dependente de consumul de substanțe psihoactive. De asemenea, medicul centrului va monitoriza endemic schemele de tratament aplicate persoanelor în cauză. Determinarea gradului dependenței acestora se va realiza de către medicul centrului.

(2) Centrele educative și centrele de detenție se organizează și funcționează prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) În cadrul centrelor se pot înființa, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, secții interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate, sexul, vârsta persoanelor internate și nevoile de protecție, educație, asistență psihologică și asistență socială ale acestora.

(4) În cadrul centrelor de detenție, prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, se înființează secții de arestare preventivă pentru minorii arestați în curs de judecată.

(5) Persoana internată execută măsura, de regulă, în cel mai apropiat centru de localitatea de domiciliu, potrivit arondării stabilite de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 139 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 24.03.2024 – prezentmodificat prin Legea 59/2024

    Centrele educative și centrele de detenție

  2. 19.07.2013 – 24.03.2024text inițial

    Centrele educative și centrele de detenție

    (1) Centrele educative și centrele de detenție sunt instituții specializate în recuperarea socială a persoanelor internate, care se înființează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică și sunt în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

    (2) Centrele educative și centrele de detenție se organizează și funcționează prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    (3) În cadrul centrelor se pot înființa, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, secții interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate, sexul, vârsta persoanelor internate și nevoile de protecție, educație, asistență psihologică și asistență socială ale acestora.

    (4) În cadrul centrelor de detenție, prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, se înființează secții de arestare preventivă pentru minorii arestați în curs de judecată.

    (5) Persoana internată execută măsura, de regulă, în cel mai apropiat centru de localitatea de domiciliu, potrivit arondării stabilite de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Ai o întrebare despre art. 139 din Legea 254/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit