Titlul V Dispoziții privind executarea măsurilor educative privative de libertate · Capitolul II Organizarea executării măsurii internării într-un centru educativ și într-un centru de detenție

Art. 143 Legea 254/2013 — Mijloacele financiare

Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 24.03.2024Formă consolidată la 10.05.2024 2 versiuni

(1) Mijloacele financiare necesare funcționării, dotării și investițiilor din centrele educative și din centrele de detenție sunt asigurate de la bugetul de stat prin Administrația Națională a Penitenciarelor. De asemenea, fondurile pentru înființarea centrelor pot proveni și din bugetul consiliilor județene din regiunea respectivă, precum și din donații, sponsorizări sau alte surse de finanțare prevăzute de lege

(2) Mijloacele financiare necesare funcționării, dotării și investițiilor din centrele educative și din centrele de detenție pot fi asigurate din venituri proprii, subvenții acordate de la bugetul de stat, precum și din donații și sponsorizări sau alte surse de finanțare prevăzute de lege.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 143 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 24.03.2024 – prezentmodificat prin Legea 59/2024

    Mijloacele financiare

    (1) Mijloacele financiare necesare funcționării, dotării și investițiilor din centrele educative și din centrele de detenție sunt asigurate de la bugetul de stat,stat prin Administrația Națională a Penitenciarelor, din venituri proprii, Penitenciarelor. De asemenea, fondurile pentru înființarea centrelor pot proveni și din bugetul consiliilor județene din regiunea respectivă, precum și din donații, sponsorizări sau alte surse de finanțare prevăzute de lege

    (2) Mijloacele financiare necesare funcționării, dotării și investițiilor din centrele educative și din centrele de detenție pot fi asigurate din venituri proprii, subvenții acordate de la bugetul de stat, precum și din donații și sponsorizări.sponsorizări sau alte surse de finanțare prevăzute de lege.

  2. 19.07.2013 – 24.03.2024text inițial

    Mijloacele financiare

    Mijloacele financiare necesare funcționării, dotării și investițiilor din centrele educative și din centrele de detenție sunt asigurate de la bugetul de stat, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, din venituri proprii, precum și din donații și sponsorizări.

Ai o întrebare despre art. 143 din Legea 254/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit