Titlul III Executarea pedepselor privative de libertate · Capitolul II Siguranța penitenciarelor
Art. 18 Legea 254/2013 — Controlul antiterorist și de specialitate la intrarea în locul de deținere
Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal
(1) Toate persoanele și bagajele aflate asupra acestora, precum și mijloacele de transport care au acces în penitenciar sunt supuse controlului de specialitate și antiterorist.
(2) Controlul de specialitate cuprinde toate activitățile desfășurate de personal pentru stabilirea calității persoanelor care au acces în locul de deținere și pentru descoperirea și ridicarea obiectelor interzise a se afla în posesia, folosința sau păstrarea deținuților.
(3) Controlul antiterorist cuprinde toate activitățile desfășurate de personal, folosind mijloacele tehnice din dotare, pentru descoperirea de armament, muniție, substanțe explozive, alte materiale sau subansamble care pot contribui la fabricarea de arme sau bombe artizanale.
(4) Accesul persoanelor și al mijloacelor de transport în penitenciar se face cu acordul directorului acestuia, cu excepția categoriilor de persoane stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3), ale căror prerogative permit intrarea în penitenciar.
Ai o întrebare despre art. 18 din Legea 254/2013?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit