Titlul VI Infracțiuni și contravenții
Art. 186 Legea 254/2013 — Introducerea în mod ilicit a unor obiecte interzise
Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal
(1) Introducerea în mod ilicit de bunuri și obiecte interzise prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, precum și a obiectelor și bunurilor permise a fi primite, folosite și păstrate de persoanele supuse pedepselor și măsurilor privative de libertate, în penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se fac de către personalul locului de deținere.
(3) Bunurile care au făcut obiectul contravenției se confiscă, prevederile art. 20 aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(5) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile deținuților.
Decizii ÎCCJ / CCR
- Conform alineatului (1), Articolul 25 , Capitolul VI din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018, la data intrării în vigoare a prezentei legi, dispozițiile din actele normative în vigoare care stabilesc achitarea a jumătate din minimul amenzii contravenționale, într-un termen mai mic decât cel prevăzut la art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Ai o întrebare despre art. 186 din Legea 254/2013?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit