Titlul VII Dispoziții finale

Art. 188 Legea 254/2013 — Dispoziții tranzitorii

Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 07.02.2014Formă consolidată la 10.05.2024 2 versiuni

(1) În vederea desfășurării activității judecătorului de supraveghere a privării de libertate în spațiile amenajate, puse la dispoziție conform prevederilor art. 9 alin. (6), dotarea spațiilor cu mijloace materiale se va realiza prin transfer de la administrația penitenciarului sau, după caz, a centrului de reținere și arestare preventivă, centrului de arestare preventivă, centrului educativ și centrului de detenție la Ministerul Justiției sau, dacă acestea nu au fost deja dotate, prin cheltuieli de investiții de către Ministerul Justiției.

(2) Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităților penitenciare, centrelor educative, centrelor de detenție, centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și centrelor de arestare preventivă.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 188 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 07.02.2014 – prezentmodificat prin OUG 3/2014

    Dispoziții tranzitorii

    (1) În vederea desfășurării activității judecătorului de supraveghere a privării de libertate în spațiile amenajate, puse la dispoziție conform prevederilor art. 9 alin. (6), dotarea spațiilor cu mijloace materiale se va realiza prin transfer de la administrația penitenciarului sau, după caz, a centrului de reținere și arestare preventivă, centrului de arestare preventivă, centrului educativ și centrului de detenție la Ministerul Justiției sau, dacă acestea nu au fost deja dotate, prin cheltuieli de investiții de către Ministerul Justiției.

    (2) Până la intrarea în vigoare a actelor normative subsecvente, emise în executarea prezentei legi, se vor aplica prevederile actelor normative existente, în măsura în care nu contravin acesteia, tuturor unităților penitenciare, centrelor educative, centrelor de detenție, centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și centrelor de arestare preventivă.

  2. 19.07.2013 – 07.02.2014text inițial

    Dispoziții tranzitorii

    În vederea desfășurării activității judecătorului de supraveghere a privării de libertate în spațiile amenajate, puse la dispoziție conform prevederilor art. 9 alin. (6), dotarea spațiilor cu mijloace materiale se va realiza prin transfer de la administrația penitenciarului sau, după caz, a centrului de reținere și arestare preventivă, centrului de arestare preventivă, centrului educativ și centrului de detenție la Ministerul Justiției sau, dacă acestea nu au fost deja dotate, prin cheltuieli de investiții de către Ministerul Justiției.

Ai o întrebare despre art. 188 din Legea 254/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit