Titlul III Executarea pedepselor privative de libertate · Capitolul II Siguranța penitenciarelor

Art. 29 Legea 254/2013 — Audierile prin videoconferință

Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 19.07.2013Formă consolidată la 10.05.2024

(1) În cazul în care un deținut urmează să fie audiat în cadrul unei proceduri prevăzute de prezenta lege de către personalul sau judecătorul de supraveghere a privării de libertate din alt penitenciar decât cel în care se află deținutul, audierea poate avea loc prin videoconferință. În cazul în care un deținut urmează să fie audiat în cadrul oricărei proceduri judiciare sau al unei proceduri prevăzute de prezenta lege, audierea poate avea loc prin videoconferință.

(2) Directorul penitenciarului în care se află deținutul primește cererea de audiere și este competent să dispună asupra datei de realizare a acesteia.

(3) Audierea prin videoconferință se desfășoară potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi.

(4) Dacă deținutul este asistat de un apărător, ales sau numit din oficiu, administrația penitenciarului va permite accesul acestuia în camera de videoconferință, alături de persoana pe care o reprezintă.

(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și traducătorului sau interpretului.

(6) Dispozițiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și în cazul deținuților aflați în secțiile exterioare ale unui penitenciar, centre de reținere și arestare preventivă, centre educative sau centre de detenție, precum și în cazul altor proceduri judiciare din alte materii, în măsura în care audierea prin videoconferință este posibilă din punct de vedere tehnic.

Ai o întrebare despre art. 29 din Legea 254/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit