Titlul III Executarea pedepselor privative de libertate · Capitolul IV Condițiile de detenție

Art. 53 Legea 254/2013 — Punerea în libertate

Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal · Drept Penal

În vigoare din 10.04.2019Formă consolidată la 10.05.2024 2 versiuni

(1) Punerea în libertate se dispune, de îndată, la expirarea duratei pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiționată, precum și la orice altă dată hotărâtă de organele judiciare competente, în situațiile anume prevăzute de lege, cu precizarea în registrul de evidență a executării punerii în libertate, prin indicarea datei și orei de ieșire din penitenciar. Administrația penitenciarului comunică punerea în libertate organului judiciar care a dispus măsura și, dacă este cazul, celui care controlează executarea măsurilor de supraveghere și obligațiilor dispuse potrivit Codului penal.

(2) Administrația penitenciarului are obligația de a comunica persoanei vătămate punerea în libertate a deținutului la data executării în întregime a pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 404 alin. (6) din Codul de procedură penală, la datele de contact furnizate de persoana vătămată în cursul procesului penal și transmise distinct de instanța de executare odată cu transmiterea hotărârii de condamnare și a mandatului de executare. În cazul în care punerea în libertate a făptuitorului are loc înainte de împlinirea termenului de executare a pedepsei sau a măsurilor preventive privative de libertate, informarea părții vătămate o realizează organul judiciar care a dispus liberarea, sau după caz, instanța de executare. În cazul permisiunii de ieșire din penitenciar, al desfășurării activităților de către deținuții din regim deschis, care se deplasează neînsoțit în exteriorul locului de deținere, precum și în situația producerii unei evadări, informarea părții vătămate o realizează organul de poliție sesizat de către administrația locului de deținere.

(2^1) Atunci când, odată cu acordarea liberării condiționate, instanța impune condamnatului să execute obligația prevăzută la art. 101 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, informarea persoanei vătămate conform alin. (2) se va face și asupra acestei obligații, precum și a duratei sale.

(3) La punerea în libertate, persoanei condamnate i se efectuează un examen clinic general, rezultatul examenului înscriindu-se în fișa medicală a persoanei condamnate, i se restituie bunurile și actele personale și îi sunt prelevate probe biologice, în condițiile legii, în vederea introducerii profilurilor genetice în sistemul național de date genetice judiciare.

(4) În situația în care persoanele condamnate nu dispun de mijloace bănești la punerea în libertate și au domiciliul sau reședința în România, Administrația Națională a Penitenciarelor va asigura acestora contravaloarea transportului până la domiciliu sau reședință, la nivelul tarifelor practicate de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R" - S.A.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 53 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 10.04.2019 – prezentmodificat prin OUG 24/2019

    Punerea în libertate

  2. 19.07.2013 – 10.04.2019text inițial

Ai o întrebare despre art. 53 din Legea 254/2013?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit